Un tânăr din județul Iași a fost torturat până la moarte
O crimă de o atrocitate rară i-a îngrozit pe localnicii dintr-un sat ieşean. Un tânăr a fost găsit legat de mâini şi de picioare lângă un gard, cu tot trupul mutilat. S-a stins din cauza chinurilor la care a fost supus.
De Redactia Observator la 17.07.2015, 13:26O crimă de o atrocitate rară i-a îngrozit pe localnicii dintr-un sat ieşean. Un tânăr a fost găsit legat de mâini şi de picioare lângă un gard, cu tot trupul mutilat. S-a stins din cauza chinurilor la care a fost supus.
În acest moment, la poliţie sunt audiaţi mai mulţi indivizi printre care şi verişorii victimei. De fapt, ei sunt cei care ar fi pus la cale totul. Vecinii spun că se urau de moarte. Scandalul între victimă şi agresori a început pe 4 iulie, în Italia. Rudele suspecţilor susţin că victima ar fi sărit cu cuţitul la verişorii săi şi le-ar fi furat 5.000 de euro.
Aseară s-au întâlnit cu toţii acasă, în comuna Sineşti. Verii, însoţiţi de mai mulţi prieteni, în total 12-13 inşi, au ieşit cu furci şi bâte şi-au tăbărât pe victimă. Rudele acesteia din urmă spun că au auzit scandalul şi au încercat să intervină, dar n-au fost lăsate. Victima a fost legată şi mutilată. S-a stins pe drumul spre spital Medicii au rămas oripilaţi de rănile lăsate de agresori pe corp, făcute cu o ură cumplite.