Motivul HALUCINANT pentru care nu s-a circulat pe Autostrada Soarelui mai bine de 11 ore, sâmbătă
Circulaţia pe Autostrada Soarelui a fost paralizată 11 ore, pe sensul de mers spre litoral, după ce două TIR-uri, unul încărcat cu maşini, s-au lovit violent.
De Redactia Observator la 23.09.2017, 19:38Circulaţia pe Autostrada Soarelui a fost paralizată 11 ore, pe sensul de mers spre litoral, după ce două TIR-uri, unul încărcat cu maşini, s-au lovit violent. Au fost aşteptate utilaje din Capitală după ce Compania de Drumuri nu a intervenit pentru eliberarea şoselei. Nu ar fi bani pentru utilajele necesare, spun reprezentanţii instituţiei, deşi încasează sume frumoase doar din taxa de pod.
Au trecut multe ore de la producerea accidentului şi abia acum o macara intervine şi încearcă să pună maşinile pe o altă platformă. Nervii şoferilor sunt puşi la încercare. Şoferii sunt trimişi pe o altă rută, dar maşinile stau în coloană. Poliţiştii au deviat traficul pe vechiul drum spre mare, de la Drajna pe Feteşti, spre Constanţa.
Haosul s-a creat pe Autostrada Soarelui după ce noaptea trecută cele două TIR-uri s-au acroşat, au intrat în balans şi s-au răsturnat. Pe platforma unuia dintre ele erau opt maşini noi. Celălalt camion transporta două containere care au ajuns în şanţ.
A fost nevoie de 11 ore pentru ca benzile de circulaţie să fie eliberate. Compania Naţională de Drumuri nu a intervenit pentru că, spun reprezentanţii ei, nu sunt bani. Alin Serbanescu, purtatorul de cuvant al CNAIR: "Practic, nu avem utilajele necesare pentru a interveni în asemenea cazuri. Cade în sarcina transportatorului să aibă un asigurator. În momentul în care am vorbi de o astfel de utilare. am vorbi de milioane de euro."
Totuşi, Compania de Drumuri a încasat din taxa de pod, numai în prima jumătate a anului, aproximativ aproape 70 de milioane de lei. Dar acum vrea referendum. Alin Serbanescu, purtatorul de cuvant al CNAIR: "Dacă cetăţenii, nu ştiu, facem un sondaj, facem un referendum, dacă se consideră la nivel majoritar că e nevoie să achiziţionăm aceste utilaje care, repet, sunt foarte scumpe, le putem achiziţiona."
Valoarea celor opt maşini noi de pe platforma implicată în accident se ridică la aproximativ 90.000 de euro, însă compania care le deţine nu a suferit pierderi, pentru că astfel de transporturi sunt întotdeauna asigurate.