Antena LIVE

Curs valutar

UPDATE! La cinci ani cântăreşte cât un bebeluş de trei luni!

Neglijenţa mamei, de-această dată, dar şi indiferenţa autorităţilor au condamnat-o la suferinţă şi pe Florentina. La cinci ani, copila cântăreşte numai cinci kilograme. Cât un bebeluş de patru luni

De la 27.02.2014, 19:33
WhatsApp
Vezi și:

Picioarele subţiri ca doi lujeri, pumnul fără vlagă, coastele care se ghicesc pe sub haine - toate spun o poveste cruntă, ruşinoasă, greu de imaginat.

Florentina se descompune de foame. În România secolului XXI, a fost condamnată, de propria mamă, dar şi de autorităţi, la un chin de lumea a treia, la malnutriţie.

Pe orice mamă, imaginea Florentinei o înfioară. Pe propria ei mamă, nu. Nu şi-a dus fiica la spital, decât atunci când a intrat în comă. Aşa a gândit ea. Iar asistentul social care trebuia să o monitorizeze pe Florentina n-a ajutat-o. Nici măcar nu a văzut copilul, timp de patru ani.

Femeia mai are cinci copii. Ei au crescut normal. Au avut mai mult noroc. Născută prematur, s-a transformat însă într-o umbră. Într-un copil care nu poate să vorbească sau să meargă.

Florentina plânge precum un prunc. Arată precum unul. La aproape cinci ani, ar fi trebuit să cântărească între 13 şi 20 de kilograme. Şi să măsoare aproape un metru. Ea are, în schimb, greutatea unui sugar.

Medicii încearcă din răsputeri să o salveze. Au scos-o din comă, însă nu pot să o hrănească normal. Organismul ei e atât de puţin obişnuit cu hrana, încât nu e capabil să digere. Iar orice răceală o poate ucide.

Pentru Florentina, urmează clipe grele de cumpănă şi ani întregi de recuperare. Înfometarea la care a fost supusă poate lăsa urme grave.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social cântăreşte bebeluş fetita vaslui
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025