Antena LIVE

Curs valutar

Agenţiile de turism vin cu oferte de nerefuzat pentru luna septembrie. Pachetele turistice vor costa de două ori mai puţin decât acum

Vara este mai lungă cu o lună anul acesta. Meteorologii anunţă temperaturi de până la 35 de grade şi în septembrie, iar agenţiile de turism se pregătesc pentru vacanţă prelungită. Cei mai câştigaţi vor fi turiştii, care se vor bucura de sejururi de vis la preţuri de două ori mai mici decât acum.

De la 05.08.2017, 23:14
WhatsApp
Vezi și:

Vara este mai lungă cu o lună anul acesta. Meteorologii anunţă temperaturi de până la 35 de grade şi în septembrie, iar agenţiile de turism se pregătesc pentru vacanţă prelungită. Cei mai câştigaţi vor fi turiştii, care se vor bucura de sejururi de vis la preţuri de două ori mai mici decât acum.

Deşi, calendaristic, suntem în ultima lună din sezonul estival, vara vine cu un bonus.

"Meterologii spun ca vom avea o luna de vara si in septembrie. Abia asteptam sa plecăm. La mare, la munte. Am fi mers si acum dar e prea aglomerat", spune o turistă.

Aglomerat va fi, însă, şi după sfârşitul lui august. Agenţiile au vândut deja jumătate din pachete.

Pe acelaşi subiect

" Vom avea turisti pana la inceputul lui octombrie, ceea ce e un lucru extraordinar de bun pentru ca tarifele pentru luna septembrie sunt cam la o treime din lunile iulie si august.", spune Alin Burcea, directorul unei agenţii de turism.

Astfel, dacă la un hotel de trei stele din Saturn, un pachet de 7 nopţi, cu mic dejun, pentru două persoane, costă acum mai bine de 500 de euro, în septembrie tariful scade la mai puţin de jumătate.

Pachetele vor fi cu mult mai ieftine şi peste hotare. O săptămână la Albena, la 4 stele, cu demipensiune, pentru două persoane, va costa 360 de euro, faţă de 655, în luna august.

Şi serviciile all inclusive ale turcilor se vor da în septembrie la preţ mai mic. Un pachet de 7 nopţi, la 5 stele, în Antalya, pentru o familie, care acum costă 1800 de euro, va ajunge în septembrie la circa 1350.

Pe lângă insulele exotice, printre oferte se numără şi destinaţii de poveste, precum Laponia.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend19 caldura canicula vara meteo vremea
Întrebarea zilei
Considerați că numărul mare de accidente rutiere justifică majorarea tarifelor RCA?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025