Vechile case lipoveneşti, comori care se topesc sub povara timpului. Poveştile oamenilor care au moştenit adevărate opere de artă

Un pic mai multă grijă ar putea fi suficientă să salvăm comori pe care azi nu mai avem cum să le înlocuim. Casele lipovenești din județul Tulcea se topesc sub povara timpului și iau cu ele în pământ tradiții care altfel ar putea convinge mii de turiști să le viziteze. Puținii tineri care investesc în casele bătrâneşti primite moştenire, descoperă în ele adevărate opere de artă. O astfel de casă, cu tavanul pictat chiar de mâna primului preot din sat, ar putea valora o avere, dacă ar fi salvată la timp.

• Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la "academia matrimonială"

Avea 16 ani, când tavanul casei părinteşti a devenit şevalet pentru imaginația șugubeață a unui copil de la țară. Urma să devină diacon și, mai târziu, preotul care picta cele mai frumoase icoane din sat. Povestea picturii tavanului din casa de la Sarichioi a făcut, rapid, înconjurul internetului la doar câteva ore de la publicarea unei fotografii. 

Poveştile localnicilor care au moştenit adevărate opere de artă

Însăşi moștenitoarea ne mărturisește că în două zile a primit mai multe telefoane, inclusiv de la oameni de afaceri din București interesați să cumpere imobilul. Tentația e mare, decizia - greu de luat.

Valentina Nichita, proprietar: I-am spus, hai, mamă s-o vindem şi să-ţi luăm la oraş. Casa bătrânească nu se vinde din start. 

Cosmin Nichita, moştenitor: Eu cel puţin mi-aş dori să păstrez tavanul, pentru că este o amintire foarte frumoasă lăsată de străbunicul meu şi mi s-ar părea risipitor doar să zic că vreau să vând locul sau doar vreau să vând casa sau vreau să o demolez.

Reabilitarea, în schimb, înseamnă bani, pe care familia moștenitoare încă se gândește dacă merită să îi investească într-o casă din chirpici, veche de peste o sută de ani.

Stepanida Efrem, localnică: Da, da, e importantă, da uite, a lăsat... Au lăsat-o în paragină. Da, în paragină. Acolo îi ... iarbă multă a crescut, nu se ocupă nimeni.

Cu greu ne-am strecurat prin curtea plină de buruieni, iar în casă am răzbit pe geam. Totul, cu permisiunea proprietarilor, care ne-au spus că au fost nevoiți să bată ușile în cuie, pentru a îngreuna vandalizarea casei de către nepăsătorii care o distrug din răutate.

Corina Davidov, Asociatia Delta Dunarii: Multe, multe amintiri. Aici au trăit străbunicii, cum s-ar spune, şi chiar preotul satului fiind un elev începător de vreo 16 ani, înainte să înveţe foarte bine să picteze icoane, a venit şi a pictat. 

În fiecare încăpere a unei vechi case lipoveneşti descoperi câte un crâmpei de tradiție. 

Corina Davidov, Asociatia Delta Dunarii: Faimoasa lejancă a ruşilor lipoveni. După cum vedeţi era şi un cuptor în care gospodina făcea pâine, plăcinte şi apoi se ţinea şi mâncarea caldă. 

Pe Irina și Alexandru Ioli îi unește dragostea pentru tradițiile lipovenești. Au luat de la zero o veche casă din chirpici şi au șlefuit-o asemenea unei comori, iar acum sunt mândri că au readus la viață un dar de la părinţi. 

Irina Ioli, localnic: Aproximativ Construită în 1905. Noi, de fapt părinţii mei au cumpărat această casă şi cred că de vreo 20 de ani mi-a revenit mie. Noi iniţial ne gândeam că este foarte veche şi poate o dărâmăm, dar când am văzut că era în stare destul de bună, am reconditiţionat-o.

Alexandru Ioli, localnic: Cu fraţii mei am refăcut-o, bine, cu familia. Noi am muncit practic un an de zile, cât am putut atât am făcut şi mai avem mult de muncă la ea. 

Cu ieșire la lac, curtea de peste o mie de metri pătraţi este o adevărată comoară a naturii. Casa din inima comunității de ruși lipoveni are o arhitectură unică în sat.

Prea puține clădiri din sat au o poveste fericită. La tot pasul, construcțiile stau să cadă, iar arhitectura în dantelă albastră se prăfuiește sub tavanele care se năruie. Sunt, din păcate, multe povești care vor rămâne nespuse.

Valentin Coman, ghid de turism: Asta e o casă în suferinţă. Asta este o casă care cu siguranţă are o poveste în spatele ei. În această casă cu siguranţă s-au născut lipoveni, au crescut, au condus bărci, au pescuit, au trecut prin furtuni.

Nu oricine poate, însă, renova o astfel de casă. Cu greu mai găsești azi meșteri pricepuți să facă un acoperiș de stuf care să reziste mai bine de o sută de ani. În plus, în Sarichioi, programele finanțate din fonduri europene lipsesc cu desăvârșire. 

Evdochia Amelian, localnică: Aici a stat mama mea. Au construit-o bunicii, mama încă nici nu era pe lume. 

Reporter: A crescut interesul pentru astfel de case în Sarichioi, în zona aceasta?

​Corina Davidov, Asociatia Delta Dunarii: Da. Cu bucurie spunem, spre deosebire de multe alte sate din România, în curând, aceste case în această stare de degradare nu le vom mai găsi multe. Pentru că în ultimii doi ani s-au cumpărat vreo 40 de case aici, în localitate. 

Populaţia satului Sarichioi este formată din 96% ruşi lipoveni şi 4% români. Mulţi dintre cei care au cumpărat în ultimii ani case în sat sunt străini. Turişti care au descoperit locul, s-au îndrăgostit de el, au cumpărat o casă veche tradiţională, au renovat-o şi acum au un loc în care să revină cu drag în fiecare vară.