Violatorii din Văleni, apărați de gura satului
De satul celor şapte violatori au auzit şi străinii. Într-un suflet au venit la Văleni să împartă tricouri şi să le explice sătenilor că violul e o infracţiune care trebuie pedepsită. Care viol?, au întrebat oamenii în cor. Ei au dat deja verdictul. Victima e şi vinovatul în acest caz. Iar cei şapte agresori au tot dreptul să umble liberi
De Redactia Observator la 25.07.2015, 19:25De satul celor şapte violatori au auzit şi străinii. Într-un suflet au venit la Văleni să împartă tricouri şi să le explice sătenilor că violul e o infracţiune care trebuie pedepsită. Care viol?, au întrebat oamenii în cor. Ei au dat deja verdictul. Victima e şi vinovatul în acest caz. Iar cei şapte agresori au tot dreptul să umble liberi
Pentru sătenii din Văleni, violul care a scandalizat o ţară întreagă nu e nici acum viol. Orice ar spune oricine. Ba mai mult, fapta nici n-ar fi de condamnat. Altele ar fi mai grave.
Le-au spus-o membrilor unei asociaţii din Iaşi, conduse de un englez, care astăzi au venit în sat să împartă tricouri cu mesajul: NU VIOL! Şi să le explice oamenilor ce înseamnă agresiunea sexuală. Voluntarii n-au avut insa sorţi de izbândă. Victima e şi vinovatul în acest caz, consideră sătenii. Ba mai mult, ei cred că fata a lansat tot scandalul pentru bani.
La jumătatea lunii august suspecţii se vor întâlni din nou cu judecătorii. Cu alţii, pentru că cei care i-au lăsat în libertate sunt acum anchetaţi.