Voluntar pentru deszăpezire. Când nămeţii sunt uriași, o mână de ajutor este mai ceva ca aurul
Când nămeţii sunt cât jumătate de bloc, o mână de ajutor, venită de la oricine o poate oferi, este mai ceva ca aurul. De asta s-a convins colegul meu Sergiu Cora, care astăzi a fost voluntar, mai mult decât reporter şi a deszăpezit tot ce i-a ieşit în cale. N-a fost singur.
De Redactia Observator la 12.01.2017, 21:11Când nămeţii sunt cât jumătate de bloc, o mână de ajutor, venită de la oricine o poate oferi, este mai ceva ca aurul. De asta s-a convins colegul meu Sergiu Cora, care astăzi a fost voluntar, mai mult decât reporter şi a deszăpezit tot ce i-a ieşit în cale. N-a fost singur.
Alături de el a avut o echipă de tineri, dornici să facă fapte bune. Operaţiunea "voluntar pentru deszăpezire" a fost iniţiată de o companie de transport de persoane.
Oricine are aplicaţia de transport a putut cere ajutor. Şi am ajuns la locul în care am fost solicitaţi.
Aici l-am întâlnit pe Răzvan. Arhitect de profesie, tânărul s-a gândit să degajeze împreună cu noi două alei circulete intens.
- ŢI SE RUPE INIMA: momentul când două gemene de 10 ani, adoptate de familii diferite, se întâlnesc pentru prima...
- SCANDALUL ANULUI: Spionul care a anunţat FBI că Rusia are informaţii COMPROMIŢĂTOARE despre Donald Trump a...
- EMOŢIONANT! Reacţia unui TIGRU de la Circul Globus, în faţa flăcărilor în care au pierit 11 biete animale
- O bunicuţă şi-a dus nepoţelul abia născut înapoi la maternitate, dintr-un motiv HALUCINANT! Ce răspuns a...
Ana Maria se readaptează la iarna bucureşteană. Deşi e născută în Capitală, de câţiva ani e ghid turistic în Napoli.
Mai o vorbă, mai o lopată, timpul trece şi vine a doua comadă. De data aceasta de la un adăpost de animale.
Colegul meu de lopată, Mihai, este bucătar şi instructor de fitness. Azi a lăsat totul baltă când a auzit că e rost de-o faptă bună.
Am lansat aşadar această acţiune pentru a lansa un apel la implicare, pentru a demonstra faptul că fiecare dintre noi poate da o lopată de ajutor atunci când ninge.
Şi asta am făcut. Am dat la lopată până m-am ales cu febră musculară. Important e totuşi că azi, mi-am făcut nişte prieteni pe care mă pot baza dacă rămân înzăpezit.