Voluntarii de la Ambulanță
Salvarea unei vieţi ar putea veni de la oricine în doar cinci minute. Trebuie doar să vrem să ne implicăm. Să ajutăm. Să salvăm. Sunt necesare noţiuni de bază pentru acordarea primului ajutor
De Redactia Observator la 28.04.2014, 13:52În fiecare an, în Europa, mor, în medie, 700.000 de oameni pentru că nu li se acordă primul ajutor în timp util. Adică, în maximum opt minute pentru un stop cardio respirator, spre exemplu. În România, intervenţia unei ambulanţe trece de cele mai multe ori de primele 10 minute.
"Nu avem destui oameni în domeniul sanitar ca să putem să ne permitem să ajungem într-un timp de aur", explică Adela Grasu, coordonatorul Departamentului de Voluntariat. Dar există soluţii.
"Putem realiza că sprijinul fiecăruia dintre noi chiar contează!", spune Florin Chilian, voluntar. Şi Kamara se află printre cei care vor să ajute. "Este foarte important să ştim noţiunile de prim ajutor pentru că altfel nu putem să ajutăm persoanele aflate în situaţii de criză".
Serviciul de Ambulanţă din Bucureşti şi Ilfov şi Societatea de Salvare au implementat un proiect pentru viaţă. Voluntariatul. "Există un erou în fiecare dintre voi" este un proiect care dă dreptul la viaţă. Pentru a deveni voluntar trebuie doar să completezi un formular şi să faci un curs de pregătire de două zile. Apoi, te autentifici într-o aplicaţie de pe magazinul on-line al telefonului şi poţi salva o viaţă.
Printr-o simplă alertă pe telefon. Odată primit un apel la 112, un soft calculează, prin GSP, raza de 1.000 de metri pătraţi unde pot fi voluntari activi. Apoi, transmite alerta.
Până la sfârşitul lui 2015, medicii vor să aibă pregătiţi 10.000 de voluntari, care vor însemna 10.000 de şanse în plus pentru cei care au nevoie de ajutor.