Vremea caldă la munte scoate oamenii din case, în ciuda avertismentelor
Vremea caldă de la munte i-a scos pe oameni la drumeţie. Asta chiar dacă autorităţile au închis toate traseele şi spun că şi plimbările pe munte încalcă ordonaţele militare.
De Redactia Observator la 05.04.2020, 15:17Vremea caldă de la munte i-a scos pe oameni la drumeţie. Asta chiar dacă autorităţile au închis toate traseele şi spun că şi plimbările pe munte încalcă ordonaţele militare. Salvamontiştii sunt încă la datorie, însă, dacă cineva are nevoie de ajutorul lor trebuie să se aştepte şi la amendă, nu doar la salvare.
Tot mai mulți oameni se satură de stat în casă și vor ia aer curat. Chiar dacă plimbările departe de casă sunt interzise, iar traseele montane sunt închise, vremea frumoasă i-a făcut pe unii brașoveni să ia la pas potecile de pe Tâmpa.
Pentru a urca pe Tâmpa sunt patru poteci turistice care pleacă din Braşov. Cu toate că acestea sunt închise, sunt tot mai mulţi turişti care vin şi fac drumeţii pe aici.
Chiar şi o drumeţie montană poate aduce amenzi.
Sorin Toarcea, Primăria Braşov: Persoanele fizice riscă o amendă între 2.000 şi 20.000 de lei, în cazul în care nu respectă aceste prevederi legale.
Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Militare numărul 4 s-au închis și pârtiile din Poiana Brașov. Deşi pe pârtii încă este zăpadă, nimeni nu a mai venit la schi.
Autoritățile din Brașov spun că reprezentanţii Salvamont vor continua să-i asiste pe oamenii care se rătăcesc pe munte, zilele acestea. Dar salvarea va veni cu un cost. Persoanele găsite vor fi raportate la poliţie.