Antena LIVE

Curs valutar

Cine este Anastasija Sevastova, adversara Simonei Halep din turul III de la Miami Open 2021

Simona Halep s-a calificat cu emoţii în turul III de la Miami Open 2021, turneu de tenis dotat cu premii în valoare de aproximativ 3,3 milioane de dolari, însă nu are foarte mult timp la dispoziţie pentru a se gândi la meciul respectiv în condiţiile în care sâmbătă joacă un nou meci tare cu Anastasija Sevastova, din Letonia.

De la 26.03.2021, 16:35
WhatsApp
Simona Halep a câştigat şase dintre cele nouă meciuri jucate până acum împotriva Anastasijei Sevastova Hepta

Simona Halep a trecut prin momente teribile în confruntarea cu Caroline Garcia (Franţa, locul 51 mondial) din turul doi de la Miami Open 2021. A fost condusă cu 1-0 la seturi şi cu 3-1 în setul al doilea, a avut nevoie de intervenţia medicului, dar şi-a adunat forţele şi a încheiat disputa în stil de mare campioană, impunându-se cu 3-6, 6-4, 6-0, la capătul unui meci care a durat o oră şi 50 de minute.

La finalul partidei, Simona a recunoscut că a avut probleme la umărul drept, însă a precizat că îşi doreşte să se bucure cât mai mult de fiecare meci jucat la Miami Open 2021 şi să încerce să câştige pe care îl joacă.

Anastasija Sevastova, adversara Simonei Halep din turul III de la Miami Open 2021

Prin victoria obţinută împotriva Carolinei Garcia, Simona Halep şi-a asigurat un cec în valoare de 26.000 de dolari şi 65 de puncte WTA, dar şi o întâlnire cu Anastasija Sevastova, din Letonia, ocupanta locului 57 mondial.

Pe acelaşi subiect

Ca şi Simona Halep, Anastasija Sevastova a revenit de la 0-1 la seturi pentru a se impune, cu 1-6, 6-2, 6-3, în confruntarea cu Cori Gauff (Statele Unite ale Americii, a 31-a favorită a competiţiei). A fost al doilea meci complicat jucat de Anastasija Sevastova la Miami Open 2021. Dacă Simona Halep a avut "bye" în primul tur, Sevastova a tras din greu pentru a câştiga, cu 6-1, 3-6, 7-6, meciul cu Olga Danilovic, din Serbia, jucătoare venită din calificări.

Simona Halep şi Anastasija Sevastova s-au întâlnit de nouă ori până acum, iar, cu timpul, Simona Halep s-a transformat într-o adevărată "bestie" pentru Sevastova, câştigând ultimele cinci meciuri directe fără să piardă set. A fost 6-0, 6-0, la Bucureşti, în 2016, 6-3, 6-1, la Stuttgart, în 2017, 6-2, 6-3, la Madrid, în 2017, 6-4, 6-3, la Cincinnati, în 2017, şi 6-4, 6-3, la Doha, în 2018.

Din primele patru meciuri jucate împotriva Anastasijei Sevastova, Simona a câştigat un singur duel, 6-7, 7-6, 6-0, la Copenhaga, în 2011. Sevastova a învins-o pe Simona Halep tot în 2011, în Luxemburg, cu un dublu 6-2. Letona a mai obţinut victorii la La Palma, în 2009, şi la Bad Gastein, în 2010.

Anastasija Sevastova a ocupat locul 11 mondial, în 2018, are patru trofee WTA cucerite, Estoril 2010, Mallorca 2017, Bucureşti 2018 şi Baltic Open 2019, iar la nivel de Grand Slam a bifat o semifinală la US Open, în 2018, şi două sferturi de finală, tot la US Open, în 2016 şi în 2017.

Simona Halep, posibil meci cu Iga Swiatek în optimile de finală de la Miami Open 2021

În cazul în care trece de Anastasija Sevastova, Simona Halep ar putea juca, în faza optimilor de finală, cu poloneza Iga Swiatek, jucătoare cu care s-a tot întâlnit în ultima perioadă. Swiatek este favorită 15 la Miami Open 2021 şi are meci, în turul III, cu croata Ana Konjuh, jucătoare ajunsă pe tabloul principal graţie unui wild-card. Simona Halep şi Iga Swiatek s-au întâlnit de trei ori în ultimii doi ani, iar Simona conduce, cu 2-1 la victorii în meciuri directe, după ce, anul acesta, a eliminat-o pe Iga Swiatek de la Australian Open, 3-6, 6-1, 6-4.

Cristi Ioniţă

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio. ...

dolari milioane optimi simona halep victorie
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024