Simona Halep s-a vaccinat anti COVID-19 la Institutul Cantacuzino: "Acest vaccin este spre binele tuturor"
Simona Halep s-a vaccinat anti-Covid 19, miercuri, la Institutul Cantacuzino. Cea mai bună jucătoare de tenis a României, în vârstă de 29 de ani, și-a făcut apariția după ora 10:00, unde i-a fost administrată prima doză a vaccinului Pfizer.
"Îmi doream. Am venit cu sufletul deschis şi sunt foarte bine acum. Consider că este spre binele tuturor acest vaccin şi de aceea am şi hotărât să îl fac pentru că este bine pentru noi, pentru sănătate şi sper câţi mai mulţi oameni să se vaccineze.
Am primit flori. Mă bucur foarte mult că am venit aici, s-au ocupat foarte, foarte bine de mine şi le mulţumesc foarte mult.
Trebuie să-l fac şi pe al doilea, mă linişteşte acest lucru că sunt în siguranţă după acest vaccin, dar în continuare o să am grijă şi o să mă protejez cât mai mult.
Sunt bine, deci nu sunt reacţii adverse, sper să nu am.
În plan am Dubai, acum sunt în recuperare şi voi vedea săptămâna viitoare. Vreau să merg şi la Olimpiadă şi vreau să fac şi treabă bună", a declarat Simona Halep la ieşire.
În 31 octombrie 2020, Simona Halep a anunţat că a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Pe 9 noiembrie, jucătoarea de tenis a mărturisit că s-a vindecat de Covid-19 şi le-a mulţumit medicilor de la Matei Balş pentru sprijinul acordat în această perioadă.
Guvernul României, campanie de vaccinare a loturilor naţionale şi olimpice
Ca urmare a deciziei Guvernului României, a fost demarată o campanie de vaccinare a loturilor naționale și a celor olimpice. Federația Română de Fotbal și Comitetul Olimpic și Sportiv Român au semnat un parteneriat cu Institutul Cantacuzino.
În luna ianuarie, Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat că sportivii din loturile naționale și olimpice, precum și sportivii calificați individual la JO de la Tokyo, vor fi vaccinați în etapa a doua a campaniei de vaccinare anti COVID-19.
„Ministerul Tineretului și Sportului marchează o mare reușită și vine cu o veste bună, așteptată de toată lumea sportului românesc: sportivii din loturile naționale și olimpice, precum și cei calificați individual la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar și membrii staff-ului acestora, vor fi vaccinați în etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, cea care include populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale.
Această măsură a fost aprobată în cadrul ședinței de guvern de astăzi și vine ca urmare a necesității ca evenimentele sportive din acest an, cel mai important fiind reprezentat de Jocurile Olimpice, dar și pregătirea sportivilor în vederea participării la acestea, să se desfășoare cu riscuri minime din punct de vedere al securității sanitare”, se arată în comunicatul emis de MTS.
Primii sportivi vaccinaţi
Primii sportivi pe care echipa medicală a Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) i-a programat saptamâna trecută la vaccinare au fost înotătorii și săritorii în apă.
Pe 22 februarie, a fost rândul gimnastei Larisa Iordache și a antrenorilor săi Lăcrămioara și Cristian Moldovan să primească serul împotriva coronavirusului COVID-19. Larisa se află în plină pregătire pentru concursul european de calificare la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, competiția programată a avea loc în localitatea elvețiană Basel, în aprilie.
Tot atunci au fost vaccinate persoane din staff-ul naționalelor de fotbal și al lotului olimpic de judo. Echipa medicală a COSR va continua să înscrie componenții loturilor olimpice la vaccinare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰