Antena LIVE

Emma Răducanu ratează o posibilă întâlnire cu Simona Halep, după ce a fost eliminată în turul al doilea al Australian Open

Emma Răducanu, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 17, cu probleme la mâna dreaptă, a ratat calificarea în turul al treilea al Australian Open, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3, de Danka Kovinici din Muntenegru, locul 98 WTA, notează news.ro.

De la 20.01.2022, 14:11

În ciuda accidentării, Răducanu a făcut un meci bun pe Margaret Court Arena, dominându-şi clar adversara în unele momente. Din nefericire, în decisiv, ea şi-a pierdut inspiraţia şi precizia, a cedat fizic şi i-a permis sportivei din Muntenegru să ajungă pentru prima dată în cariera ei în turul al treilea al unui grand slam. Cu răni la mâna dreaptă cu care ţine racheta, jucătoarea britanică a făcut o adevărată demonstraţie de tehnică şi tactică în faţa sportivei din Muntenegru.

Fără a putea lovi puternic, Răducanu, mereu cu zâmbetul pe buze, semn al nedramatizării situaţiei în care se afla, a ţinut-o pe Kovinici numai în stopuri, scurte şi slice-uri. Sportiva de 19 ani şi-a plimbat pe tot terenul adversara şi a rupt foarte bine ritmul cu reverul, aproape singura lovitură de forţă disponibilă.

Emma Răducanu a început furtunos meciul şi a condus cu 3-0, după două break-uri. Kovinici a recuparat din diferenţă până la scorul de 3-2, moment în care Răducanu a solicitat un time-out medical pentru o rană la palma dreaptă, care a primit un pansament.

Jucătoarea de 27 de ani a reuşit să întoarcă scorul în favoarea ei, pe fondul problemelor rivalei, ajungând la 5-3. Kovinici a servit pentru set, dar Răducanu şi-a început recitalul şi a obţinut break-ul. Kovinici a câştigat până la urmă primul set, scor 6-4, după 45 de minute de joc.

Pe acelaşi subiect

Startul decisivului a fost foarte disputat

În setul al doilea, Răducanu s-a impus în primul ghem pe serviciul adversarei şi şi-a menţinut avantajul până la 4-2. Luptând aprig, cu toate resursele de care dispune, Kovinici a egalat la 4, dar nu a făcut apoi faţă jocului frumos şi eficient al adversarei, care a egalat la seturi tot cu 6-4, după o oră şi 44 de minute.

Startul decisivului a fost foarte disputat. Kovinici şi-a fructificat greu serviciul în primul set, apoi a obţinut break-ul la 2-1, dar nu l-a consolidat şi Răducanu a revenit la un ghem diferenţă. Sportiva din Muntenegru a mai câştigat o dată pe serviciul Emmei, de data aceasta decisiv, pentru că şi-a menţinut avantajul până la final, încheind setul cu 6-3, după două ore şi 38 de minute.

Kovinici va evolua în faza următoare cu Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, sau cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 83 WTA.

Ți-a plăcut acest articol?

emma raducanu simona halep australian open tenis
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Da

Nu

Nu ştiu cum

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să...
Fanatik.ro
Publicat 19.05.2024
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 20 mai 2024. Gemenii vor avea discuții cu partenerul. Află...
CaTine
Publicat 19.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Ce înseamnă semnalul SOS, de fapt. A fost folosit pentru prima dată acum mai...
Useit
Publicat 19.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Cum se bate frișca din smântână naturală. Sfaturi și trucuri utile
Hello taste
Publicat 19.05.2024
Cum îl determini pe copil să coopereze
Deparinti
Publicat 19.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Surse de vitamina D pentru vegetarieni. De ce pot fi incluse în dietă
Medicool
Publicat 19.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024