Farul Constanţa - FCSB, meci de infarct. A fost spectacol total până în zori, după ce echipa lui Hagi a luat titlul de campioană a României
Sărbătoare la malul mării după ce echipa Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a României la fotbal, cu o etapă înainte de finalul campionatului. Suporterii au stat cu sufletul la gură mai ales în prima parte a meciului, când FCSB a condus cu 2-0, însă elevii lui Gheorghe Hagi au reuşit să întoarcă ulterior scorul. Sfârşitul meciului i-a trimis pe fani în stradă, unde au sărbătorit toată noaptea.
De Redactia Observator la 22.05.2023, 07:49Echipa Farul Constanţa a adăugat în palmares al doilea titlu din istoria clubului. Bucuria de pe stadion a fost resimţită în tot oraşul. În Piaţa Ovidiu şi în parcul de la gară au fost instalate două ecrane mari, unde microbiştii au urmărit meciul cu sufletul la gură.
Farul Constanţa a câştigat titlul de Campioană a României, după un meci de infarct
Constănţenii au crezut în echipa lor până la final, chiar dacă a trecut ceva timp de la ultimul titlu câştigat.
"Am avut încredere, am avut încredere. După 50 de ani de aşteptare, cred că se merită. E o istorie pentru Constanţa, cu numele Farul. A mai fost Viitorul, dar e Farul Constanţa, echipa noastră, a oraşului, a Dobrogei, până la urmă.''
"La 2-0 pentru FCSB, am crezut că Farul întoarce scorul. Pe cuvânt. Deci am crezut până în ultima secundă.''
"Ce să zic, este incredibil! Suntem Campionii României până la urmă, mai mult de atât ce poţi să îţi doreşti? Adică eu nu trebuie să zic. Ei!''
„Marinarii“, aşa cum sunt porecliţi jucătorii de la Farul, nu s-au lăsat mai prejos şi au sărbatorit şi ei alături de antrenorul lor până în zori într-un club.
"Trebuie să ne pregătim de Champions League. Vrem, nu vrem, suntem obligaţi. Aşa că băgăm presiune, din seara asta începem să băgăm presiune.''