Gimnastele americane abuzate de medic susţin că agenţii FBI au închis ochii şi "au ascuns dosarul într-un sertar": "La ce bun să mai raportăm un prădător sexual?"
McKayla Maroney şi Simone Biles, sportive din cadrul lotului olimpic de gimnastică al Statelor Unite ale Americii, au acuzat agenţii FBI care s-au ocupat de cazul lor că au tergiversat ancheta şi mai apoi au făcut declaraţii false pentru a-şi acoperi urmele.
De Redactia Observator la 15.09.2021, 20:30Declaraţiile celor două gimnaste au fost făcute în Senatul Statelor Unite. "Au permis unui molestator să stea în libertate mai mult de un an, iar lipsa lor de acţiune a permis în mod direct că abuzul lui Nassar să continue. Ce rost are să mai raportăm abuzurile dacă agenţii noştri de la FBI urmează să îngroape dosarul într-un sertar?", a declarat McKayla Maroney, potrivit CNN, în cadrul şedinţei Comitetului Judiciar al Senatului.
"Ne simţim că şi cum FBI a făcut tot posibilul sî închidă ochii. Trebuia transmis un mesaj ferm: dacă un prădător face rău copiilor, consecinţele vor fi rapide şi severe", a declarat Simone Biles, care cu greu şi-a putut stăpâni lacrimile. McKayla Maroney, Simone Biles, Maggie Nichols și Aly Raisman au fost abuzate sexual de fostul medic al lotului olimpic de gimnastică, Larry Nassar.
Departamentul Justiţiei critică FBI pentru că a tărăgănat investigaţia privind abuzurile sexuale ale unui fost medic al echipei de gimnastică a SUA
Sportivele nu sunt singurele care au acuzat FBI-ul. Autoritatea de supraveghere internă a Departamentului de Justiţie a criticat la mijlocul lunii iulie FBI pentru că a tărăgănat o investigaţie referitoare la acuzaţiile de abuzuri sexuale primite în 2015 împotriva unui fost medic al echipei de gimnastică a Statelor Unite, Larry Nassar, şi a acuzat doi oficiali ai FBI că au minţit investigatorii pentru a-şi acoperi greşelile, potrivit Reuters.
- Nuntă cu ştaif, dar fără "bani în plic". Simona Halep şi Toni Iuruc au vrut ca invitaţii să aducă doar flori...
- Bunica Emmei Răducanu, declaraţii în premieră pentru Observator: N-am mai văzut-o de doi ani, dinainte de pandemie
- Simona Halep se pregăteşte pentru cel mai mare eveniment al vieţii sale. Sportiva, ultimele detalii înainte de a...
Într-un raport de 119 de pagini, inspectorul general al Departamentului de Justiţie Michael Horowitz a spus că biroul FBI din Indianapolis ”nu a răspuns la acuzaţiile la adresa lui Nassar cu cea mai mare seriozitate şi urgenţă, care erau necesare şi meritate”. Printre numeroasele greşeli au fost aşteptarea a cinci săptămâni înainte de a efectua un interviu telefonic cu una dintre victime şi faptul că nu au reuşit să intervieze alte victime, a constatat raportul. Horowitz a mai spus că doi oficiali ai FBI, inclusiv agentul special W. Jay Abbott, în prezent pensionat, au minţit în timpul interviurilor pentru a-şi acoperi erorile. Cu toate acestea, Departamentul de Justiţie a refuzat să îi trimită în judecată, se adaugă în raport. Într-o declaraţie, FBI a spus: "Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. FBI-ul nu va pierde niciodată din vedere prejudiciul cauzat de abuzurile lui Nassar".
Nassar a fost condamnat în 2017 de o instanţă federală la 60 de ani de închisoare pentru deţinere de materiale care conţineau abuzuri sexuale asupra copiilor. În anul următor, el a fost condamnat, de asemenea, la 175 de ani şi, respectiv, până la 125 de ani, în două instanţe separate din Michigan, pentru molestarea tinerelor gimnaste aflate sub îngrijirea sa, inclusiv medaliatele cu aur olimpic Aly Raisman şi McKayla Maroney. Ancheta inspectorului general a fost lansată în 2018, pe fondul îngrijorării că FBI a tras de timp în deschiderea anchetei de abuz sexual împotriva lui Nassar, în pofida primirii mai multor plângeri la adresa acestuia.