Antena Meniu Search
x

Curs valutar

FBI dă vina pe Coreea de Nord pentru cel mai mare jaf de pe piaţa criptomonedelor

Serviciile secrete americane acuză Coreea de Nord de cel mai mare jaf de pe piaţa criptomonedelor. Phenianul ar fi furat peste 1,5 miliarde de dolari în active digitale de pe una dintre cele mai mari platforme de tranzacţionare. Brokerul chinez a declarat război grupării nord-coreene şi încearcă să îngheţe fondurile furate Organizaţia din spatele tunului este cunoscută sub numele de „Grupul Lazarus“ şi, în trecut, a reuşit să fure 1 miliard de dolari din banca centrală a Irakului. 

de Redactia Observator

la 27.02.2025 , 14:09

Coreea de Nord "este responsabilă pentru furtul a aproximativ 1,5 miliarde de dolari în active digitale de la bursa de criptomonede Bybit", a afirmat agenţia americană într-o declaraţie. Vineri, cofondatorul şi directorul executiv al Bybit, Ben Zhou, anunţase pe X că "aproximativ 400.000 de ethereum" au fost furate în timpul operaţiunii.

Furtul a fost atribuit organizaţiei nord-coreene TraderTraitor, cunoscută şi sub numele de Lazarus Group, a precizat FBI. Grupul Lazarus "a convertit rapid o parte din activele furate în bitcoin şi alte active digitale împrăştiate pe mii de adrese de pe numeroase blockchains", a detaliat această sursă. În prezent, "se preconizează că aceste active vor fi spălate şi convertite în numerar", a precizat FBI.

Grupul Lazarus a devenit cunoscut în urmă cu aproximativ zece ani, când a fost acuzat de piratarea agenţiei de producţie americane Sony Pictures Entertainment, ca răzbunare după lansarea filmului „The Interview”, care îl ridiculiza pe liderul nord-coreean Kim Jong Un. Programul de război cibernetic al Coreei de Nord datează cel puţin de la mijlocul anilor 1990.

Vezi și

Potrivit unui raport al armatei SUA din 2020, unitatea de război cibernetic a Coreei de Nord, "Biroul 121", are 6.000 de membri care operează şi din străinătate, inclusiv din Belarus, China, India, Malaysia şi Rusia.

Ethereum este a doua cea mai mare criptomonedă din lume în termeni de capitalizare. Ea se bazează pe blockchain, un protocol informatic care permite înregistrarea tranzacţiilor într-un mod descentralizat şi teoretic infalsificabil în întreaga lume.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi schimbat furnizorii de energie electrică pentru un preţ mai bun?
Observator » Ştiri externe » FBI dă vina pe Coreea de Nord pentru cel mai mare jaf de pe piaţa criptomonedelor