Antena LIVE

Curs valutar

Update

Simona Halep - Serena Williams, meciul care a întrerupt ascensiunea româncei la Australian Open 2021

Simona Halep, a doua jucătoare de tenis a lumii, a fost eliminată de americanca Serena Williams, de la Australian Open 2021, după un meci cedat de româncă, scor 3-6, 3-6.

De la 16.02.2021, 15:07
WhatsApp
Vezi și:

UPDATE, 11.38: Serena Williams se impune în meciul cu Simona Halep, scor 6-3, 6-3. Serena Williams câştigă meciul fără mari probleme, diferenţa de forţă din lovituri fiind net în favoarea americancei. Pentru Serena Williams urmează o semifinală de foc cu japoneza Naomi Osaka. 

UPDATE, 11.34: Serena câştigă la 0 game-ul jucat pe propriul serviciu şi face un pas mare spre câştigarea partidei.

UPDATE, 11.30: Serena face break-ul, după un game magnific. Simona a revenit de la 0-40 şi a anulat, în total, cinci şanse de break ale adversarei dar, în cele din urmă, americanca a reuşit să închidă actul. Serena are 4-3 în setul al doilea şi urmează la serviciu.

UPDATE, 11.23: Serena îşi face, în sfârşit, serviciul şi egalează scorul la 3 în setul al doilea.

UPDATE, 11.17: Serena face încă un rebreak rapid şi se menţine în set. Simona conduce, 3-2, dar americanca urmează la serviciu.

UPDATE, 11.14: Break din nou Simona şi sportiva noastră are încă o şansă de a se distanţa decisiv pe tabelă în acest set.

UPDATE, 11.10: Serena recuperează rapid break-ul pierdut anterior, după un game în care Simona a servit mai slab decât de obicei.

UPDATE, 11.07: Simona face break-ul şi are 2-0 în setul II. Sportiva noastră a profitat într-un game în care Serena a părut că şi-a pierdut mult din ritmul de joc.

UPDATE, 11.02: Simona câştigă cu şansă primul game din setul al doilea, game jucat pe propriul serviciu. Serena a pus presiune, a trimis-o pe sportiva noastră mult în spatele terenului dar, în cele din urmă, Simona şi-a făcut serviciul.

UPDATE, 10.54: Serena îşi face serviciul fără mari probleme şi câştigă primul set al partidei cu Simona Halep, 6-3. Primul act al confruntării a durat 37 de minute.

Serena Williams a început bine meciul cu Simona Halep

Australian Open Twitter

UPDATE, 10.51: Simona câştigă un game la 0 şi rămâne în set, dar Serena urmează să servească pentru câştigarea setului.

UPDATE, 10.48: Serena serveşte impecabil şi se distanţează la 5-2. Americanca face un pas mare spre câştigarea primului set al partidei.

UPDATE, 10.44: Serena face un nou break şi se distanţează la 4-2. Simona a încercat să lupte, dar diferenţa de forţă în lovituri se simte.

UPDATE, 10.36: Serena îşi revine, după o perioadă de inconstanţă, şi îşi face serviciul fără mari emoţii.

UPDATE, 10.32: Simona joacă bine cu primul serviciu şi face 2-2, după un game câştigat fără emoţii.

UPDATE, 10.29: Reacţie excelentă a Simonei şi sportiva noastră îşi ia break-ul înapoi, urmând să servească pentru a egala situaţia pe tabela de marcaj.

UPDATE, 10.25: Serena face break-ul şi se distanţează la 2-0.

UPDATE, 10.20: Serena câştigă primul game fără mari emoţii.

UPDATE, 10.17: A început meciul de la Melbourne. Serena Williams a servit prima.

UPDATE, 10.00: Serena Williams a efectuat ultimele mişcări de încălzire înainte de marele meci.

Este al 12-lea meci direct dintre Simona Halep şi Serena Williams, iar sportiva noastră s-a impus de trei ori până acum. A fost 6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor, în 2014, şi 6-2, 6-2, în finala de la Wimbledon, din 2019. A fost şi un succes obţinut prin abandonul adversarei, la Indian Wells, în 2015.

Serena Williams a câştigat nouă dintre cele 12 meciuri directe: 3-6, 6-2, 6-1, la Wimbledon, în 2011, 6-3, 6-0, la Roma, în 2013, 6-0, 6-4, la Cincinnati, în 2013, 6-3, 6-0, în finala Turneului Campioanelor din 2014, 6-2, 4-6, 7-5, la Miami, în 2015, 6-3, 7-6, la Cincinnati, în 2015, 6-4, 6-3, la Indian Wells, în 2016, 6-2, 4-6, 6-3, la US Open, în 2016, şi 6-1, 4-6, 6-4, la Australian Open, în 2019.

Cea mai importantă victorie obţinută de Simona Halep în faţa Serenei Williams a fost în finala de la Wimbledon, din 2019

Hepta

Simona Halep - Serena Williams, drumul până în faza sferturilor de finală

Simona Halep şi Serena Williams au câştigat câte patru meciuri pentru a ajunge să se înfrunte, în duel direct, pentru calificarea în semifinalele competiţiei. Simona Halep a trecut de Lizette Cabrera (Australia), 6-2, 6-1, de Ajla Tomljanovic (Australia), 4-6, 6-4, 7-5, de Veronika Kudermetova (Rusia), cap de serie numărul 32, scor 6-1, 6-3, şi de Iga Swiatek (Polonia), favorită 15, scor 3-6, 6-1, 6-4.

Serena Williams le-a învins, pe rând, pe Laura Siegemund (Germania), 6-1, 6-1, Nina Stojanovic (Serbia), 6-3, 6-0, Anastasia Potapova (Rusia), 7-6, 6-2, şi Aryna Sabalenka (Belarus), cap de serie numărul 7, scor 6-4, 2-6, 6-4.

Învingătoarea dintre Simona Halep şi Serena Williams primeşte 780 de puncte WTA şi un cec în valoare de 850.000 de dolari australieni, în timp ce învinsa rămâne cu 430 de puncte WTA şi 525.000 de dolari australieni.

Având de apărat o semifinală la Australian Open 2021, Simona Halep are mai multă nevoie de calificare, având încă un deficit de 350 de puncte în clasamentul WTA Live. Serena Williams s-a oprit anul trecut în turul III la Australian Open, astfel că americanca are deja un plus de 300 de puncte în clasamentul WTA Live.

Serena Williams, adversara Simonei Halep de la Australian Open 2021, are 39 de turnee de Grand Slam câştigate

Pentru că, în principiu, Serena Williams, adversara Simonei Halep din sferturile de finală de la Australian Open 2021, nu mai are nevoie de nicio prezentare, am decis să ne oprim asupra unui singur aspect din cariera ei, respectiv cel al turneelor de Grand Slam câştigate.

Serena Williams a jucat 51 de finale de Grand Slam în carieră, la simplu feminin, dublu feminin şi dublu mixt, şi a câştigat 39 dintre ele. A jucat 33 de finale de Grand Slam la simplu feminin, câştigând 23 de turnee. Serena Williams a fost de şapte ori campioană la Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015, 2017), de trei ori campioană la Roland Garros (2002, 2013, 2015), de şapte ori campioană la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) şi de şase ori campioană la US Open (1999, 2002, 2008, 2012, 2013, 2014).

Totuşi, Serena Williams a pierdut ultimele patru finale de Grand Slam jucate la simplu feminin, fiind învinsă de Angelique Kerber (Germania), la Wimbledon 2018, de Naomi Osaka (Japonia), la US Open 2018, de Simona Halep (România), la Wimbledon 2019, şi de Bianca Andreescu (Canada), la US Open 2019.

De remarcat că Serena Williams câştiga primul turneu de Grand Slam în 1999, US Open, când Simona Halep abia avea opt ani şi abia se învăţase cu racheta de tenis. Simona Halep a devenit jucătoare profesionistă în 2006, moment în care Serena Williams avea, deja, şapte turnee de Grand Slam câştigate doar la simplu feminin.

Iar dacă succesul înregistrat în competiţiile de simplu feminin vi se pare spectaculos, trebuie precizat că Serena Williams a câştigat toate cele 14 finale de Grand Slam jucate la dublu feminin şi toate jucate alături de sora ei, Venus Williams. Cele două au fost campioane la Australian Open, în 2001, 2003, 2009 şi în 2010, Roland Garros, în 1999 şi în 2010, la Wimbledon, în 2000, 2002, 2008, 2009, 2012 şi 2016, şi la US Open, în 1999 şi în 2009.

Învingătoarea dintre Simona Halep şi Serena Williams, meci cu Naomi Osaka în semifinale la Australian Open 2021

Naomi Osaka s-a calificat fără probleme în semifinalele Australian Open 2021

Facebook Australian Open

Învingătoarea dintre Simona Halep şi Serena Williams va avea parte de un meci cel puţin la fel de greu în faza semifinalelor, pentru că acolo vor da peste o jucătoare aflată în mare formă, japoneza Naomi Osaka, a treia favorită a competiţiei.

Naomi Osaka a trecut, în faza sferturilor de finală, de Su Wei Hsieh, din Taipei. A fost 6-2, 6-2, la capătul unui duel care a durat doar 68 de minute. Naomi Osaka a avut un parcurs remarcabil la actuala ediţie a Australian Open 2021, având emoţii doar la meciul cu Garbine Muguruza (Spania), cap de serie numărul 14, când a revenit de la 0-1 la seturi pentru a se impune, scor 4-6, 6-4, 7-5. În rest, au fost victorii categorice cu Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia), 6-1, 6-2, cu Caroline Garcia (Franţa), 6-2, 6-3, sau cu Ons Jabeur (Tunisia), cap de serie numărul 27, scor 6-3, 6-2.

Cristi Ioniţă

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio. ...

australian open 2021 simona halep serena williams sferturi de finala semifinala finala grand slam
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025