Tribunalul din Barcelona a decis eliberarea lui Dani Alves în schimbul unei cauţiuni de un milion de euro
Tribunalul din Barcelona a decis să-l elibereze condiţionat pe fostul fotbalist brazilian Dani Alves, în schimbul unei cauţiuni de un milion de euro, până la soluţionarea recursurilor împotriva sentinţei care i-a adus o condamnare la închisoare cu executare de patru ani şi jumătate pentru violarea unei tinere în capitala Cataloniei, la sfârşitul anului 2022, informează EFE, citată de Agerpres.
De Redactia Observator la 20.03.2024, 13:37În urma deciziei completului de judecată al Tribunalului din Barcelona, unde unul din judecători a fost împotriva eliberării, Alves poate părăsi închisoarea dacă va achita cauţiunea de un milion de euro, având obligaţia să nu părăsească ţara şi să predea cele două paşapoarte, spaniol şi brazilian, precum şi să se prezinte în faţa instanţei la termenele stabilite.
Alves se afla în arest preventiv din data de 20 ianuarie 2023
Alves a cerut, marţi, instanţei spaniole să-l pună în libertate până la pronunţarea sentinţei definitive. "Cred în justiţie, nu fug nicăieri", a spus fostul internaţional. Marţi, la finalul audierii sale prin videoconferinţă din penitenciarul Brians 2, în care se află închis de un an, Dani Alves a spus că va merge "până la capăt" în acest caz, pentru că are încredere în justiţie.
Alves se afla în arest preventiv din data de 20 ianuarie 2023, după ce a fost acuzat că a agresat sexual o tânără de 23 de ani, în discoteca Sutton din Barcelona, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022. El se afla în momentul respectiv într-o vacanţă de câteva zile la Barcelona, după ce participase la Cupa Mondială 2022 din Qatar cu selecţionata Braziliei.
- Dani Alves ar putea ieşi din închisoare. În ce condiții ar putea fi eliberat fostul superstar al Barcelonei
- Fratele lui Dani Alves, după zvonurile false privind sinuciderea fotbalistului în închisoare: "Nebunia este că...
- FC Barcelona i-a retras lui Dani Alves statutul de legendă a clubului, după ce brazilianul a fost condamnat pentru...
Secţia 21 a Tribunalului din Barcelona l-a condamnat pe internaţionalul brazilian la patru ani şi jumătate de închisoare, cinci de libertate condiţionată şi nouă de distanţare faţă de victimă, pe care trebuie să o despăgubească cu 150.000 de euro pentru infracţiunea de agresiune sexuală.
Parchetul spaniol ceruse nouă ani de închisoare pentru Dani Alves, în timp ce acuzarea particulară solicitase 12 de ani închisoare. În vârstă de 40 de ani, Dani Alves este unul dintre cei mai titraţi fotbalişti din istorie. E la cucerit 23 de trofee alături de FC Barcelona, la care a evoluat între 2008 şi 2016.
În cursul carierei sale, brazilianul a mai jucat la Sevilla FC, Juventus Torino, Paris Saint-Germain şi Sao Paulo FC, iar în momentul arestării sale se afla sub contract cu echipa mexicană Pumas UNAM, care l-a concediat imediat după apariţia acuzaţiilor împotriva sa.