Muncitorii asiatici sau africani visează să-și aducă familiile în România. ”E ce făceau românii înainte, doreau ca și familiei să dea o șansă”
Am vorbit la Observator în ultimele săptămâni despre visul românesc - aşa este privită ţara noastră de muncitorii asiatici sau africani care au ajuns, în ultimii ani, să ne construiască ţara şi să ne crească copiii. Muncitorii români care lucrează cot la cot cu străinii se simt, de multe ori, în pericol. Integrarea fără conflicte este noua provocare.
De Denisa Morariu-Tamaş la 22.05.2021, 21:26
De doi ani, într-o fabrică din Bucureşti, 12 muncitori srilankezi ambalează pe bandă rulantă cutii cu vopsea de păr. Zi de zi.
Tal Lazăr, director de fabrică: ”Urmează într-o lună să vină încă patru. Și știi cum e, the sky is the limit”.
Se apropie primul mare concediu - două luni. Şi-l iau pe tot deodată, ca să poată să plece acasă, în Asia. 99% dintre ei se vor întoarce la angajator pe un contract fix de încă doi ani.
Angajat: ”În iulie, sper să rămân aici.
Tal Lazăr, director de fabrică: ”Rămâi, rămâi cu noi, haide. Nu am terminat, abia începem”.
Angajat: ”Iubesc această companie”.
Tal Lazăr, director de fabrică: ”Noi te iubim pe tine. Noi te iubim, asta e mai important”.
Integrarea muncitorilor străini, o provocare
În fabrică lucrează şi srilankezi, şi nepalezi, şi români. A reuşit să-i aducă împreună tot un străin. Patronul e din Israel şi mizează tocmai pe diversitatea echipei.
Tal Lazăr, director de fabrică: ”Uite dovadă. Român cu nepalez lucrează, vorbește deja română. În aceeași echipă. Duminică jucăm fotbal, român și nepalez, mixt. Adică e perfect.
Dialogul între ai noștri și ai lor se face într-o singură limbă. Româna. Începutul a fost cu hopuri, recunoaște patronul israelian. Dar a făcut ședințe săptămânale în care le-a explicat românilor că asiaticii nu vin să înlocuiască pe nimeni, doar să ajute.
Melania Pop, manager agenţie de recrutare: ”În momentul în care un grup de asiatici vine într-un grup de români, se simt amenințați. Își dau seama că nimeni nu e de neînlocuit, că ia uite, patronul mai are și el o variantă și de acolo poate să intervină altă problemă. Asiaticul de fel e litera legii. Ce i-ai promis trebuie să îi dai în scris și aia trebuie să se și întâmple”.
Cei mai mulți dintre muncitorii străini vor să își aducă familiile în România
Emanta e bucătar într-un restaurant din București. Lucrează până la 12 ore pe zi, 5 sau 6 zile pe săptămână. Și-a cunoscut fiul doar pe telefon, pentru că s-a născut imediat după plecarea lui spre România, acum 8 luni.
În faţa ecranului, se ţine tare. Nu are încotro. Vrea doar să-și convingă patronul să-l păstreze aproape ca, peste un an și jumătate, să-și aducă aici întreaga familie.
Bucătar nepalez: ”Am un plan. Să îmi aduc şi familia aici, în România, dar vom vedea. După ce se termină cu Covid, avem un plan”.
Melania Pop, manager agenţie de recrutare: ”E ce făceau românii înainte, se duceau prin diverse țări ale UE și rămâneau și doreau ca și familiei să dea o șansă. Ai multe alte facilități – sistemul medical, sistemul de educație pentru copii, după 5 ani poți să aplici pentru viză pe termen lung”.
Locuiesc 8 bărbați într-un apartament, unde gătesc și fac curat cu rândul. Iar numărul lor va crește cât de curând, la cererea pieţei.
Sorin Gresoi, patron restaurant: ”Ne confruntam exact cu același deficit de munca e putin ciudat pentru ca zvonurile sunt ca s-au intors foarte multi romani. Nu se găseste forta de munca necesară pentru a aduce business-ul de la un cap la coadă”.
Ciocnirea civilizaţiilor este abia la început.