Maşinile Google Street View s-au întors în România pentru a fotografia țara de la un capăt la altul. Ultima actualizare, în 2019
Maşinile Google s-au întors în România! Până-n toamnă acestea vor străbate ţara-n lung şi-n lat şi vor fotografia în detaliu drumurile şi peste 100 de localităţi. Hărţile nu au mai fost actualizate de doi ani, aşa că multe dintre ele nu mai corespund cu realitatea.
De Andra Mitu la 09.05.2021, 22:31Pe fiecare mașină Google este montat un dispozitiv cu şapte camere care poate realiza fotografii panoramice la 360 de grade. Asta înseamnă că dacă ne-am aşeza, virtual, în mijlocul unei străzi, am putea vedea tot ce e în jurul nostru. Statisticile arată că două treimi din utilizatorii de internet folosesc Google Maps cel puțin o dată pe lună.
Elisabeta Moraru, reprezentant Google: Fac asta pentru că fie au nevoie să se ghideze în trafic sau caută un business unde vor să ajungă și e important să știe cum arată locul respectiv. În perioada pandemiei foarte multe businessuri și-au schimbat locația.
Hărțile Google Maps sunt vechi de doi ani
Cea mai recentă actualizare a hărţii României a fost făcută în 2019, iar în această perioadă s-au schimbat foarte multe lucruri, mai ales în oraşele mari.
Stadionul Arcul de Triumf, de exemplu, pare încă un şantier dacă ne uitam pe Google Maps. În realitate însă construcţia deja a fost finalizată şi receptionată. De aceea, timp de jumătate de an, mașinile speciale ale companiei americane vor străbate România în lung și în lat.
Elisabeta Moraru, reprezentant Google: Până în octombrie estimativ mașinile Street View vor fi în România. Își propun actualizarea a peste 100 de localitati și tot ce înseamnă zonele din jur.
Google a cartografiat mai mult de 220 de țări şi a publicat peste 16 milioane de km de imagini în Street View. O distanţă care ar putea înconjura globul de mai mult de 400 de ori.