Antena LIVE

Curs valutar

Video

Experiment Observator: Cât costă o zi de distracţie în Vama Veche. Oamenii au venit pregătiţi chiar şi cu mâncare de acasă

Valurile de turişti s-au risipit anul acesta pe litoral. Sunt 50 de mii de oameni în staţiuni, jumătate faţă de numărul celor care se distrau anul trecut la mare. Există şi explicaţii - liberele de 1 Mai s-au legat de cele de Paşte, astfel că mulţi au plecat din ţară sau au petrecut în familie. În plus, nici vremea nu a fost una de plajă. 

De la 03.05.2024, 19:42
WhatsApp
Vezi și:

Specialiştii în turism spun că diferenţa faţă de anul trecut este dată de faptul că sunt mai multe libere, mai ales pentru bugetari. Astfel, zilele de petrecere sau grătare de 1 Mai se continuă cu cele petrecute în familie.

Cât costă o zi de distracţie în Vama Veche

Cristian Bărhălescu - specialist in turism: Pare că sunt puţini pentru că sunt disipaţi. Pe de o parte au fost în Vamă, unde a fost plin, a fost vârf de sezon, iar în Mamaia iar a fost plin datorită cluburilor. Per total, cu perioada de Paşte, care urmează, vor avea cifre bune.

Turişti mai puţini în staţiuni sunt şi pentru că mulţi români au plecat în străinătate. 

Pe acelaşi subiect

Cristian Bărhălescu - specialist in turism: În această perioadă, destinaţiile favorite ale românilor pentru străinătate au fost Creta, Cipru, în special Grecia unde se petrece ortodox. Iar Turcia si Bulgaria au fost zone unde au ales să meargă pentru a petrece Pastele asa cum isi doresc.

La noi nici vremea nu a fost de partea celor dornici de distracţie. Ploaia de azi-noapte le-a schimbat planurile tinerilor din Vama Veche care visau să petreacă până în zori pe plajă. 

Bogdan Dinu - reporter Observator: Este ora 6 dimineaţa şi deşi toată noaptea plaja din Vama Veche a fost goală din cauza ploii, cei care au găsit alte locuri să se distreze departe de ploaie au venit aici pentru a vedea răsăritul.

Iar acolo unde e distracţie, vine şi cheltuiala. Vamaioţii numără deja ultimii bani rămaşi în buzunare şi îşi fac atent calcule până la plecare. Echipa Observator a făcut un experiment pentru a vedea cât costă o zi în staţiunea veşnic tânără şi dornică de muzică şi dans.

Reporter-gazdă: Vă las la 400.

- Deci 400 pe noapte

- Da! Cameră dublă.

Bogdan Dinu - reporter Observator: Ne-am cazat, e timpul să şi mâncăm. Am ajuns la cea mai apropiată saormerie. O saorma costa in jur de 30-35 de lei, preţul pentru un burger ajunge la 40-45 de lei.

Şi dacă la toate acestea adăugăm o apă, o cafea sau o bere cheltuim 500 de lei în câteva ore.

Reporter-Turişti: Cum ţi se par preţurile?

- Mult prea mari, mult prea mari. Personal am venit aici cu totul cumpărat din afara si am cumparat doar o portie de cartofi si o punga de chipsuri.

În cluburile din Mamaia, petrecăreţii nu s-au uitat la bani

În cluburile din Mamaia însă, petrecăreţii nu s-au mai uitat la bani şi au scos din buzunare chiar şi mii de euro. 

Excentrice au fost şi apariţiile din timpul zilei. Suzana a ieşit la plimbare purtându-şi pe umeri cele două pisici.

Suzana: Am văzut si eu un film în care un cetăţean plimba pisoiul pe spate, pe scurt, ca să zic aşa. Şi am zis: dar ce, noi românii suntem mai prejos şi le-am luat. Le-am adus din primul an, probabil aveau două luni când le-am adus prima data la mare, dar nu în spate. 

Distracţia pe litoral continuă până luni sau marţi, când cei mai mulţi turişti vor fi nevoiţi să se întoarcă la serviciu. 

Bogdan Dinu

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne. ...

vama veche turisti 1mai paste
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025