Antena LIVE
Video

Festivalul de artă medievală Ștefan cel Mare 2022. Sute de cavaleri, domniți și artiști pe străzile din Suceava

Ne îndreptăm atenţia acum către plaiurile sucevene, unde se anunţă un eveniment cu tradiţie. Festivalul se artă medievală Ștefan Cel Mare revine anul acesta cu nenumărate surprize pentru participanţi. De la parade la spectacole cu foc, întreaga atmosferă te introduce în lumea de poveste din vremurile de odinioară. Cum se pregătesc cavalerii de eveniment, vedem chiar acum. 

De la 09.08.2022, 19:38

"Garda Cetăţii Deva vă aşteaptă cu mic cu mare, ca în zi de sărbătoare la Festivalul de Arte Medievale de la Suceava!"

"Pentru Bucovina, pentru Suceava de trei ori ura, ura, ura ura!"

Aşa anunţă cavalerii festivalul din Cetatea de Scaun a Sucevei care timp de 4 zile va bucura vizitatorii de pretutindeni. 

"Am venit cu drag peste munţi şi peste văi cum se spune în poveşti, să ne aducem acele urări de bine, saluturi către toţi cei sunt aici în Bucovina prezenţi începând de joi la festivalul medieval de la cetatea de scaun a Sucevei." 

Pe acelaşi subiect

Organizatorii anunţă în deshidere o paradă cu peste 500 de oameni, cea mai mare din sud estul Europei. 

"Anunţă un spectacol!"

"O să se lupte cavalerii!"

"M-am transpus şi eu în lumea lor, ceea e a fost minunat şi bineînţeles domnul m-a convins să particip la festival."

"Foarte frumos, şi un eveniment frumos şi unic în Suceava în luna august, şi foarte potrivit pentru copii."

Peste 500 de cavaleri, domnițe și actori la festival

Mult îndrăgitul eveniment este anunţat peste tot de statui vivante sau personaje, care ne promit nenumărate surprize, pornind de la pantomimă, dansuri şi muzică medievală la concursuri pentru copii. Peste 500 de cavaleri şi domniţe, actori din România, Ungaria, Turcia, Ucraina şi Republica Moldova vor fi prezenți la Festivalul de Artă Medievală. 

Angela Bertea, reporter Observator: "Statuile sunt poziționate în diferite zone ale orașului iar cavaleri și domnițe interacționează cu trecători pentru a-i introduce in atmosfera specifica festivalului."

"Invităm cât mai mulţi oameni să vină să ne vadă şi să se simtă bine alături de noi la festival." 

Emil Ursu, directorul Muzeul Național al Bucovinei: "Ca element de noutate avem mai mulți cai în paradă, şi în spectacole. Parada ca de obicei se desfăşoară cu făclii, seara începând cu ora 20.00."

Festivalul se va desfşura de joi până duminică şi cuprinde peste 70 de spectacole pe zi, pentru toate gusturile.

Ți-a plăcut acest articol?

stefan cel mare suceava festival evul mediu
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024