"Tronul Străbunilor", locul din România unde ar fi locuit uriaşii
Un loc încărcat de mister a apărut în preferinţele turiştilor care ajung în Ţara Haţegului. Câteva formaţiuni geologice ciudate, adânc ascunse în pădure, atrag aici vizitatori curioşi, dar şi persoane care cred că locul este unul încărcat cu energie şi ar fi fost folosit încă din preistorie de strămoşii care locuiau pe aceste meleaguri pentru ritualuri religioase.
De Laura Oană la 12.05.2021, 18:13Înconjurat de stejari tineri, în Ţara Haţegului dăinuie "Tronul străbunilor", o piatră uriaşă crescută parcă din pământ. Culcuşul în stâncă a atras rapid atenţia localnicilor. Iar explicaţiile pentru forma care aminteşte de un tron au căpătat iz mitologic.
Localnic: Se zice că aici ar fi un scaun al unor uriaşi sau chiar patul unor uriaşi.
La câţiva metri mai jos, un alt cuibar din piatră atrage atenţia. Tot locul ascunde de legende cu uriaşi.
Turist: Am venit pentru legende, că dacă nu s-ar fi discutat despre aceste legende, probabil nu aş fi aflat de acest loc interesant...
Un istoric al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva a ajuns în zonă, atras şi el de legende.
dr. Daniel Iancu, cercetător ştiinţific: Aici sunt diferite straturi... ăsta e cel mai nou, apoi vine un strat care e format din pietricele, un alt strat mai mic... Eu zic că ţine foarte mult de eroziune... Există o serie de formaţiuni geologice extrem de interesante, pe care unii le interpretează în mai multe moduri.