Video Județul din România pe cale să aibă un uriaş centru UNESCO, întins pe 134.000 de hectare
Hunedoara este pe cale să devină primul judeţ din România care să aibă un uriaş centru UNESCO întins pe 134.000 de hectare. Acest centru ar cuprinde mai multe arii protejate, inclusiv Geoparcul Dinozaurilor, Parcul Naţional Retezat, dar şi cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Acolo, comunităţile păstrează cu sfinţenie tradiţiile străvechi, dar şi traiul apropiat de pământ al strămoşilor noştri.
În Munţii Şureanu, timpul parcă a stat în loc. În sălașurile și satele din zona montană, vechile îndeletniciri sunt păstrate de oameni cu sfinţenie. Nici vorbă să poți străbate cu utilaje grele drumurile înguste, însă gospodarii nu se plâng. Iar zona este de o frumuseţe rară.
Fundătura Ponorului sau "Palma lui Dumnezeu" face parte din Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina, una dintre ariile protejate incluse în viitorul Centru UNESCO. "Încă mai cosim şi întreţinem peisajul, încă mai avem tradiţia căluşarilor, care sunt patrimoniul intangibil scris pe lista UNESCO", a declarat Călin Pop, reprezentant Parcul Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina
Ţara Hațegului are un patrimoniu unic în lume
Descoperirea unor fosile de dinozauri pitici au dus la înfiinţarea geoparcului. "Această imbinare a comunitatilor cu ariile protejate vor aduce foarte multi turisti. Nu aduce decât beneficiu în cadrul comunitatilor", spune Cristian Ciobanu, coordonator local - Geoparcul Internațional Țara Hațegului.
Cea mai cunoscută locație este însă Parcul Național Retezat, care îşi poate recăpăta acum statutul de arie UNESCO. "Retezatul este renumit pentru multitudinea de lacuri, in jur de 80 de lacuri glaciare, 66 permanente, are biodiversitate, tot ce ţine de peisaj", spunde Alin Alimpesc, director- Parcul Național Retezat. Zeci de universitari, oameni de afaceri și autorități locale și-au unit eforturile pentru a crea acest grup. În această toamnă, dosarul cu documentația va fi prezentat si supus aprobării la Congresul Mondial UNESCO din China.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰