Vacanţă all inclusive la mare, de Crăciun sau Revelion. Preţurile hotelurilor unde mai sunt locuri libere
La mare, e frumos şi iarna. O spun la unison turiştii care s-au relaxat în aceste zile la hotelurile cu spa de pe litoral. Masaj, gimnastică, băi în apă sărată sunt doar câteva dintre "distracţiile" de sezon. Pentru cei care nu şi-au făcut planuri de sărbători, mai sunt încă locuri libere. Dar trei zile pot costa peste 3.000 de lei de persoană.
De Andreea Filip la 04.12.2022, 21:35De la copii la bunici, într-un resort din Eforie Nord, toată lumea se distrează. O familie din Prahova profită de orice vacanţă ca să dea muntele pe mare. "A fost foarte bine, da. A fost foarte plăcut. O ieşire în familie. (n.r. Copiii) neastâmpăraţi, de altfel, au profitat de toată zona de joacă. E pentru a treia oară anul ăsta când ajungem, tocmai pentru că apa este bună, copiilor le place şi ne simţim bine", spune o mămică.
Cât costă o vacanţă all inclusive la mare
Pentru 4 zile de vacanţă la mare iarna, turiştii plătesc între 1.100 şi 1.400 lei de persoană, în regim all inclusive. Diferenţa de preţ vine de la priveliştea pe care o oferă camera. Turiştii pot alege diferite tipuri de terapii, de la masajul cu jet de apă la aqua gym.
Alessia are şapte ani şi a venit cu mama ei. Va avea ce să le povestească la școală colegilor, pentru că a strâns multe amintiri în aceste zile. "O să le povestesc că am fost în vacanţă şi că mi-a plăcut foarte mult şi că m-am bălăcit în piscină", spune fetiţa. "La mare e frumos şi vara, şi iarna", adaugă mama Alessiei. Sunt şi turişti mai norocoşi, cu mai multe zile de concediu. "Noi avem noroc că ne continuăm vacanţa încă trei zile. Relaxare, ne plimbăm pe mare şi vedem răsăritul", mărturiseşte o femeie.
- Cabanele sub forma literei A, noul trend în turismul românesc. Cât costă o noapte de cazare într-o astfel de...
- Turiştii au umplut centrele de relaxare în ultima zi de minivacanţă. Cât costă o zi de răsfăţ la spa
- Zeci de tineri s-au aventurat în apa rece a mării. Se întrec pentru un șezlong gratis timp de o lună, vara viitoare
"În această minivacanţă, gradul de ocupare a fost de 99%. Hotelul nostru este în continuare deschis. Avem oferte pentru perioada următoare a lunii decembrie, pentru ianuarie am pregătit deja ofertele pentru cazare", spune Lacme Idris, reprezentant hotel.
Relaxare şi cură de sănătate, la SPA
Tot în Eforie Nord, la un alt centru SPA, oaspeții au avut de unde alege tipul de tratament pentru vârsta lor sau pentru problemele de sănătate pe care le au. "Cei care vor să îmbine relaxarea cu o cură de sănătate pot, în acest centru SPA, să facă mai multe băi în piscina interioară cu apă sărată din Lacul Techirghiol", arată Andreea Filip, reporeter Observator.
Sub îndrumarea medicilor, masajele cu nămol au completat terapia. "Am încercat cam toate. Este minunată şi apa, apa sărată, mişcarea în bazin este foarte în regulă şi nămolul. Pe mama a ajutat-o foarte bine. Deja i-a ameliorat durerile reumatice, ea fiind şi foarte în vârstă. Nu mă aşteptam aşa în câteva zile să se simtă bine şi sperăm că o să fie pe termen lung şi o să mai revenim", povesteşte o femeie.
Preţuri pe litoral de Crăciun şi Revelion
Cei care vor să petreacă Crăciunul sau Revelionul la SPA pot deja să rezerve pachete all inclusive. Pentru trei nopţi de cazare, preţurile pornesc de la 1.300 de lei de persoană pentru Crăciun şi pot ajunge până la 3.600 de lei pentru vacanţa de Revelion.