Bucharest Tech Week 2023. Terapia unică în Europa ce poate oferi soluţii chiar şi în cazul afecţiunilor pentru care nu există încă un tratament
Bucharest Tech Week s-a încheiat, însă acolo s-au prezentat oameni interesanţi, cu proiecte la fel de interesante în zona de tehnologie.
De Redactia Observator la 03.06.2023, 09:15Bucharest Tech Week s-a încheiat săptămână trecută și, bineînțeles, l-am vizitat și noi. Iar acolo am întâlnit oameni interesanți, cu proiecte la fel de interesante în zona de tehnologie. Cei care au vizitat expoziția au putut vedea tehnologii noi din industria auto, electromobilitate, roboţi, realitate augmentata, gaming sau gadgeturi pentru locuinţe smart. Lucruri cu care expoziția Bucharest Tech week ne-a obișnuit deja. Dar am întâlnit şi oameni care dezvoltă proiecte inovatoare în institute de cercetare din România, oameni care vor sa transforme orașele, cu ajutorul tehnologiei şi oameni care pot citi gândurile.
Tehnologia poate oferi soluţii chiar şi în cazul celor mai grave afecţiuni
Bucharest Tech Week a avut parte de cea mai mare ediţie de până acum. Peste 70 de expozanţi au pregătit demonstraţii tech inedite pentru a le arăta vizitatorilor cât de mult a evoluat tehnologia. Printre ei le-am găsit şi pe doctor Diana Nemeş şi pe psihoterapeutul Alina Rugu, care au îmbinat medicina cu tehnologia pentru a afla secretele creierului. Totul începe cu o hartă. "Urmarim activitatea electrica din cele 47 de arii in care creierul este impartit si vedem ce se intampla cu exactitate acolo. Punem o casca cu 19 electrozi pe capul pacientului si facem harta creierului", a declarat Alina Rugu, psihoterapeut. Terapia unică în Europa ce folosește tehnologia Neurofeedback realizează practic o hartă a creierului în timp real şi poate oferi soluţii chiar şi în cazul afecţiunilor pentru care nu există încă un tratament.
"Vorbim de Parkinson, de Alzheimer, sunt lucruri extreme despre care pana nu de mult se spunea ca nu au leac. Vorbim de patologie foarte grea, de autism, ADHD, lucruri foarte complicate pentru parinti", a declarat Alina Rugu, psihoterapeut. "Putem afla ce probleme sunt in cazul fiecaruia si putem oferi un antrenamtn si un program de antrenamente totalmente personalizat", a declarat Diana Nemeş, Institutul BrainMap Neuroscience. Şi viaţa nevăzătorilor poate fi îmbunătăţită cu ajutorul tehnologiei. Aceşti ochelari cu Inteligenţă Artificială le oferă posibilitatea celor cu deficienţe de vedere să îşi citească singuri textele. "Folosesc niste camere video performante care preiau textele de pe orice suprafata sub forma unor capturi foto si le transforma instntaneu in cuvinte pe care le auzim intr-un difuzor. Citeste in 28 de limbi, putem regla viteza de citire, frecventa de cuvinte pe minut. Incorporeaza inclusiv functii de identificare a bancnotelor, a culorilor, a persoanelor, chiar si ora exacta fara sa avem un ceas la mana", a declarat Dana Petruţan, reprezentată Orcam România.
- Producătorii de maşini electrice lucrează la foc continuu: soluţiile găsite pentru crearea unor baterii cu...
- Inteligenţa artificială creşte afacerile mici. Cum poate fi integrată AI în domeniul PR-ului
- Tehnologia transformă piaţa muncii. Modul inovator prin care am putea primi comenzile în timp record
Cum poate fi implementat "oraşul de 15 minute"
Tot la Bucharest Tech Week am văzut şi cum tehnologia ne poate transforma locuinţele în unele inteligente. "Avem soluţii care pot sa te ajute pe termen lung sa salvezi costuri pe partea de incalzire si foarte multe gadgeturi interesante care sa creeze un ambient placut in casa. Soneriile inteligente cu camera, partea de iluminat, intreupatoare inteligente, gradinile inteligente care iti permit sa cresti in confortul casei absolut orice, de la plante, la legume, ardei rosii, castraveti, lavanda", a declarat Andrei Dobre, reprezentat NUKI. Şi ca totul să fie complet, nu doar locuinţele trebuie să devină inteligente, ci şi oraşele în care locuim. Mai multe metropole din întreaga lume au îmbrăţişat în ultimii ani conceptul urban al "oraşului de 15 minute". Şi România face paşi în această direcţie. "15 minute inseamna sa ne imaginam ca noi, parte a unei comunitati, incercam sa avem toate serviciile in proximitatea noastra. Eu cred ca cei care se uita la noi acum nu isi doresc sa faca 45 de minute pana la gradinita sau pana la munca, inca 25 de minute pana acasa si sa stam doua ore-trei ore pe zi in trafic. Inseamna sa imbratisam tehnologia si sa fim mult mai deschisi. Eu cred ca traim un moment foarte bun pentru comunitatile noastre si putem vorbi despre smart city la un alt nivel in Romania", a declarat Eduard Dumitrascu, preşedintele asociatiei Romane Smart City.
Oraşul de 15 minute se concentrează în primul rând pe mobilitate - mai puține mașini pe străzi și mai mult spațiu pentru bicicliști și pietoni. Cuvintele cheie ar fi proximitate, ecologie, solidaritate şi participare, spune iniţiatorul proiectului, columbianul Carlos Moreno. "Oraşul de 15 minute ar trebui să aibă trei caracteristici principale. În primul rând, ritmul oraşului ar trebui să urmeze oamenii, nu maşinile. Al doilea, fiecare metru patrat ar trebui să servească mai multe scopuri. Şi în final, cartierele trebuie proiectate astfel încât să putem trăi, lucra şi să ne dezvoltăm în ele fără să fim nevoiţi să ne mutăm constant în altă parte", a declarat Carlos Moreno, urbanist. România se pregătește să adopte o lege care susține acest concept. Dacă va trece de Parlament, ar implica în viitor restructurarea tuturor centrelor urbane. Există deja dovezi convingătoare că oraşul de 15 minute poate funcţiona. Aproape 100 de primari din întreaga lume au adoptat ideea.