Antena LIVE
Video

Cadouri pentru pasionaţii de tehnologie. Cu ce îi putem face fericiţi pe cei dragi

A început goana după cadourile de Crăciun, iar când vorbim de preferinţe, gadgeturile ocupă un loc de frunte.

De la 12.12.2021, 10:29

Cum lumea se bazează tot mai mult pe tehnologie, gadgeturile au devenit destul de prezente în scrisorile către Moş Crăciun. Iar anul acesta avem din ce alege. Mai ales că am avut foarte multe lansări. Telefoane, ceasuri, căşti. Toate din ce in ce mai inteligente. Dar pe lângă device-urile astea "clasice" în materie de cadouri sunt şi alte gadgeturi. Cum ar fi jucării inteligente pentru cei mici, până la tot felul de device-uri care să le uşureze viaţa celor mari. Există câte un cadou tech pentru oricine.

Tehnologie adaptată tuturor gusturilor

Cu toţii ne dorim sănătate în anul care urmează, aşa că un dispozitiv inteligent care ne ajută să ne îmbunătăţim stilul de viaţă este un cadou mai mult decât bine-venit. Pe lângă ceasurile smart pe care le cunoaştem deja, pentru cei care doresc ceva mai discret o opţiune poate fi şi un inel inteligent. La fel ca un smartwatch, inelul poate monitoriza cu acurateţe ritmul cardiac, nivelul de oxigen din sânge, somnul, dar şi temperatura corpului. 

O necesitate au devenit şi căştile wireless. Iar acum sunt multe modele din care puteţi alege, cu diverse funcţii. De la noise canceling, până la funcţii care pot face traducere simultană. Printre cele mai populare căşti anul acesta sunt cele de la Sony, Apple, Samsung, Beats, dar şi noile Google Pixel Buds. 

Pe acelaşi subiect

Pentru un cadou mai sofisticat, puteţi opta însă pentru o pereche de ochelari audio. Protejează împotriva razelor solare şi funcţionează întocmai ca o pereche de căşti fără fir. Folositori şi la modă în acelaşi timp. 

Toate aceste device-uri au nevoie şi de încărcătoare pe măsură. Acum avem tot felul de încărcătoare wireless, de la cele simple, pur funcţionale, până la obiecte de design cu mai multe funcţii. Cum ar fi acest dispozitiv, care încarcă telefonul şi în acelaşi timp îl dezinfectează. Plus că designul său minimalist se potriveşte în orice locuinţă şi la orice birou. 

Dacă aveţi prieteni influenceri, nu veţi da greş cu un suport de telefon cu senzor de mişcare. Recenziile de produse, prezentările de haine, lecţiile de fitness sau reţetele culinare vor fi astfel mult mai uşor de realizat. 

Trecem acum la cadouri tech pentru acasă. Şi iluminatul poate fi smart, aşa că ledurile controlate cu ajutorul unei aplicaţii sunt ideale pentru cei care vor să aducă un strop de culoare şi de creativitate în locuinţe. Sunt uşor de montat, sunt interactive şi se integrează perfect în orice tip de încăpere. Puteţi realiza chiar şi un brad de Crăciun din panouri luminoase inteligente. Un fel de artă contemporană. 

Pentru cei pasionaţi însă de arta clasică, dar şi de tehnologie, cadoul ideal poate fi un tablou digital. Rama inteligentă poate transforma orice locuinţă într-un muzeu cu picturi celebre şi explicaţii. Tabloul inteligent poate afişa însă şi desenele celor mici sau fotografiile de familie. 

Există cadouri tech şi pentru cei carora le plac plantele, dar nu ştiu cum să aibă grijă de ele. Acest ghivechi inteligent udă singur florile sau legumele crescute în apartament şi le oferă lumină atunci când au nevoie.

Cum nu există Crăciun fără jucării şi cei mici pot primi un partener de joacă inteligent. Acest mini-robot îi învaţă pe copii într-o manieră distractivă ce înseamnă Inteligenţa Artificială. 

Celor care preferă jocurile pe telefon, le puteţi dărui un controler universal care poate transforma orice smartphone într-o consolă de jocuri. 

Iar pentru cei care vor să aducă jocurile la realitate, ochelarii de realitate virtuală sunt cadoul perfect. În plus pot fi folosiţi şi în domenii precum fitness-ul sau reţelele sociale şi sunt primul pas pentru tehnologia viitorului. 

Iubitorii de călătorii şi fotografii cu siguranţă vor aprecia o mini dronă. Este device-ul ideal atunci când vreţi să surprindeţi de la înălţime toate peisajele inedite din vacanţă sau evenimentele importante din viaţa voastră. 

Iar, în final, pentru cei nostalgici care încă se bucură să îşi scrie ideile şi notiţele pe foaie, agendele smart sunt o idee excelentă. Tot ce scrieţi de mână va fi transmis automat şi în format digital, pe telefon sau pe tabletă. Nu veţi pierde aşadar nicio notiţă importantă, oriunde aţi fi. 

Ți-a plăcut acest articol?

cadouri tehnologie craciun
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024