TikTok clonează reţeta succesului unei aplicaţii franceze care le promite utilizatorilor o identitate online autentică, fără filtre
TikTok se reinventează prin imitaţie. O nouă aplicaţie, copiată aproape în întregime după o altă reţea de socializare, îi va îndemna acum pe utilizatori să posteze la cererea prietenilor fotografii cu ei şi locul în care se află, indiferent ce ar face. Puţin exagerat, atrag atenţia specialiştii, care au observat că abuzul de reţele de socializare are efecte neaşteptate şi nu tocmai plăcute.
De Liviu Redeleanu la 01.10.2022, 11:24În cazul în care simţeaţi că nu există suficiente mijloace prin care să ne postăm viaţa pe internet, sau v-aţi plictist de cele pe care le folosiţi deja, TikTok vine în ajutorul nostru cu un concept nou. TikTok Now este cea mai nouă aplicaţie care îţi permite să îţi postezi fiecare aspect al vieţii tale pe pe internet. Nouă în teorie, căci în practică, este un concept împrumutat de la BeReal, o reţea de socializare care a apărut în urmă cu doi ani şi care abia acum a început să facă valuri în Statele Unite. Gigantul TikTok profită însă de numele său, aşa că funcţia clonată pare că are chiar mai mult succes decât aplicaţia originală de la care s-a inspirat. Iată cum funcţionează.
Aplicaţia franceză le promite utilizatorilor o identitate online autentică
BeReal este o aplicaţie franceză care le promite utilizatorilor o identitate online autentică, intimă şi fără filtre. Printr-o notificare primită în fiecare zi, la o oră fixă, utilizatorii sunt îndemnaţi să îşi facă o fotografie rapidă oriunde s-ar afla şi orice ar face şi apoi să o posteze. Aplicația folosește simultan camerele din față și din spate ale telefonului, rezultând o postare care suprapune un selfie pe o imagine a ceea ce ai în față. Partea interesantă este că toți prietenii tăi primesc aceeaşi notificare în acelaşi timp, și, astfel, poţi vedea ce face fiecare dintre ei la ora respectivă.
Lansată în urmă cu doi ani, aplicaţia nu a prins imediat la public. Anul acesta însă a devenit una dintre cele mai descărcate aplicaţii la nivel mondial, în special în Statele Unite. Pe măsură ce interesul utilizatorilor a crescut, aplicaţia a câştigat şi cea mai mare formă de măgulire din giganţilor social media - imitaţia.
- Aplicațiile prin care cei mici pot învăţa, prin joacă, matematică, biologie sau chiar limbi străine
- Daisy, robotul Apple poate recicla iPhone-uri: poate dezmembra până la 200 de smartphone-uri într-o oră. Ce poate...
- Game Development Week. Cum sunt făcute jocurile video şi ce trebuie să ştii dacă vrei să inventezi unul
TikTok Now a copiat absolut tot de la BeReal şi spre deosebire de aplicaţia franceză, a avut un succes impresionant la scurt timp de la lansare. Conform datelor oficiale, TikTok Now are deja milioane de descărcări şi este în topul celor mai populare aplicaţii ale momentului. Reţeta succesului a fost copiată şi de alţii. Snapchat a lansat de curând o funcţie similară numită Dual Camera, iar Instagram a confirmat că lucrează la ceva asemănător.
Nici nu e de mirare succesul noului concept, având în vedere că studii recente arată că tot mai mulţi tineri îşi doresc celebritatea pe internet. Practic să îţi postezi viaţa online a devenit un job cu normă întreagă, motiv pentru care ar trebui să ne uităm şi la câteva efecte negative pe care le pot avea reţelele sociale dacă sunt folosite în exces.
Experţii au descoperit în ultimii ani câteva riscuri la care puţini utilizatori s-ar aştepta, cum ar fi de exemplu, că reţelele de socializare ne provoacă să cheltuim mai mult, prin modul în care sunt prezentate produsele în filmuleţe, chiar dacă nu avem nevoie de ele. La fel se întâmplă şi în cazul apetitului. Pentru că există numeroase clipuri și poze cu mâncare apetisantă, un studiu recent sugerează că privitul acestor imagini chiar și după masă poate duce la senzația de foame. Timpul îndelungat pe reţelele sociale ne poate afecta şi abilitatea de a gândi independent. Oamenii îşi pot schimba opiniile dacă văd că persoanele pe care le urmăresc au alte păreri.
În acest context, mulţi dintre utilizatori, în special cei tineri, pot avea probleme şi cu stima de sine dacă trăiesc mai mult în mediul online. Principala cauză fiind comparaţia pe care o fac între ei şi persoanele care afişează o viaţă perfectă pe reţelele de socializare. Inclusiv conversaţiile din viaţa reală pot fi afectate de timpul îndelungat petrecut online. Mai mulți experți au observat că cei care devin obișnuiți cu discuțiile în chat dezvoltă dificultăți în cazul conversațiilor ce au loc față în față.
Aşadar, cel mai importat este să fim conştienţi de aceste efecte şi să ne găsim echilibrul. Până la urmă şi reţelele de socializare au devenit un stil de viaţă.