11 județe intră de la ora 15.00 sub avertizare cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. În București și alte zone urmează două zile caniculare
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare cod galben de vreme severă. Astfel, de la ora 15.00 până marți dimineață este valabilă o alertă de ploi torențiale, grindină și vijelii în 11 județe din nord-vestul țării. Astăzi, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și în sudul Moldovei a intrat în vigoare un cod portocaliu de caniculă.
De Redactia Observator la 21.07.2023, 10:14Codul galben de furtuni va fi în vigoare în intervalul 17 iulie, ora 15:00 – 18 iulie, ora 06:00
Local în vestul, nord-vestul și centrul țării, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 55...70 km/h), vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 30...40 l/mp) și grindină. Potrivit ANM, astfel de fenomene vor fi în a doua parte a nopții de luni spre marți (17/18 iulie) și în sud-estul Transilvaniei, Moldova și în zona deluroasă din sud, dar pe arii mai restrânse.
Întreaga țară, sub cod galben și portocaliu de caniculă
- Întreaga țară, sub avertizări cod galben și portocaliu de caniculă. Temperaturile vor depăși 40 de grade...
- Om lângă om pe plajă, de la prima oră a dimineţii. Cele două staţiuni care au "detronat" Mamaia din top: cât...
- Cupolă de foc deasupra României, în zilele următoare. Meteorologii au vești proaste: ce e mai rău încă n-a venit
Pentru luni, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și în sudul Moldovei valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37...39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile minime se vor situa între 18 și 24 de grade. Codul portocaliu este valabil în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Brăila, Ialomița și Călărași.
Aici, valul de căldură va persista, iar canicula se va intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37-39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa între 18 și 24 de grade. Tot luni, restul țării va fi sub avertizare cod galben de caniculă.
Marți în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei valul de căldură va persista și va fi caniculă. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 38...39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general peste 20...22 de grade.
Urmează două zile caniculare în București
Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că la București va fi foarte cald în zilele de luni și marți. De asemenea, este posibil să apară averse marți seara. Prognoza este valabilă timp de 48 de ore, până miercuri, la ora 10.00. potrivit specialiștilor, valul de căldură și canicula vor persista, disconfortul termic se va menține accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va continua să depășească pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi de 37...39 de grade, iar cele minime de 19...22 de grade. Cerul va fi senin, dar în seara zilei de marți probabilitatea pentru fenomene asociate instabilității atmosferice, respectiv înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, intensificări ale vântului și averse, va fi în creștere, a precizat Administraţia Naţională de Meteorologie.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și