Video Om lângă om pe plajă, de la prima oră a dimineţii. Cele două staţiuni care au "detronat" Mamaia din top: cât costă şezlongul
Temperaturile tropicale din ultimele zile au adus pe litoral cel mai mare număr de turişti din acest sezon: peste 120.000. Şi în acest an, Eforie Nord şi Costineşti au depăşit Mamaia în topul popularităţii. Pentru că, spun turiştii, acolo găsesc confort, linişte şi preţuri mult mai mici decât în restul staţiunilor.
Încă de la primele ore ale dimineţii, pe plaja din Eforie Nord a fost om lângă om. "E mai frumos aici decât în altă staţiune. Puţin mai curat, preţul puţin mai mic", spune un turist. "Îmi place să prind meduze şi să înot", mărturiseşte un copil.
Staţiunea în vogă în vara lui 2023
Eforie Nord a câştigat teren în ultimii ani mai ales în rândul familiilor cu copii, care apreciază preţurile din această staţiune. "Vreo 6.000 de lei. E ok (n.r. faţă de Mamaia)", spune un turist. Un altul şi-a stabilit un buget de 1.000 de euro pentru un sejur de opt zile.
Pe plajele din staţiune, un şezlog costă 50 de lei, o apă 5 lei, iar berea la draft între 5 şi 7 lei. Iar la mâncare "preţurile au rămas ca cele de anul trecut. Nu ne putem bate cu ofertele de afară, dar încercăm prin preţ şi calitate să ţinem turiştii aici", declară Andi Norel, manager restaurant.
- "Litoralul" ascuns al României, de care puţini turişti au auzit. Să vii la plajă aici nu costă nimic, iar...
- Staţiunile-minune din România care atrag tot mai mulţi turişti. Oamenii se declară absolut încântaţi de...
- Greşeala comisă de mulţi turişti în cel mai aglomerat weekend de pe litoral. "Aici e cel mai rău"
Cazare mai scumpă cu 10% la mare
Preţurile la cazare au crescut în acest weekend cu 10 la sută. O noapte de cazare la un hotel de 3 stele din Eforie Nord costă în jur de 170 de lei, dar la 4 stele, tarifele urcă 450 de lei pe noapte. În Eforie, turiştii au la dispoziţie şi un aqua park, cu piscine şi tobogane. Accesul la aqua park costă 55 de lei pentru adulţi şi 45 de lei pentru copii.
Distracţie este şi în Costineşti, care rămâne staţiunea tinerilor. "E foarte frumos. Sunt mai mulţi tineri decât în alte staţiuni şi e ok", zice un turist. Şi aici, spun turiştii, preţurile sunt accesibile. O noapte de cazare pleacă acum de la 150 de lei. "Mâncarea în primul rând e mai ieftină şi bună", este de părere un turist.
Multă lume a fost şi în Mamaia. Aici, turiştii au avut parte şi de o vizită neaşteptată: un delfin dat spectacol în larg. Imaginile au fost suprinse de un telespectator şi trimise pe Fii Observator.
Un tânăr s-a înecat la Constanţa
Aglomeraţia din acest weekend de pe litoral i-a pus în alertă pe salvamarii din toate staţiunile. "Plaja este atât de aglomerată încât salvamarii îşi fac loc cu greu printre turişti", transmite Cristina Niţă, reporter Observator.
Pe plaja din Constanţa, salvamarii au dus misiuni contracronometru. Mai multi tineri s-au aventurat în larg. Pentru un băiat de 22 de ani nu au mai putu însă să facă nimic. "Întâi a fost o fată şi s-au dus să ia fata aia, că era cu un colac acolo şi au adus-o la mal. Sunt avertismente acolo, le-au pus acolo, dar dacă au trecut. Erau cu salteaua, se jucau", povesteşte un martor.
În acest weekend, gradul de ocupare pe litoral a fost de 80 la sută.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰