După vară, iarnă | La polul frigului din România au fost -2° Celsius, oamenii au făcut focul în sobe. De când se încălzește afară
La munte, din vară am trecut direct în iarnă. A venit gerul şi a nins pe creste. Temperaturile au scăzut până la minus două grade Celsius în cel mai friguros oraş din ţară, iar oamenii au făcut foc în sobă. Frigul se mai domoleşte în câteva zile. De sâmbătă, vremea se încălzeşte în toată ţara.
De Redactia Observator la 22.09.2021, 19:53În zonele de munte din Suceava şi Maramureş, o pâclă deasă a învăluit crestele îngheţate. Iarna şi-a arătat colţii şi pe Transalpina. Turiştii care au urcat pe şoseaua dintre nori au crezut c-au greşit anotimpul. Ningea, bătea vântul şi era ceaţă. Aşa că au oprit maşinile să se bucure de primii fulgi.
Imaginile surprinse pe Vârful Omu, de meteorologul de serviciu, îţi taie respiraţia. Răsăritul a acoperit muntele în culori de foc şi gheaţă, iar zăpada a îmbrăcat indicatoarele în dantelă.
Vremea s-a răcit brusc în toată ţara
Azi, la prânz erau cu 5-7 grade mai puţin decât ieri la amiază. Miercurea Ciuc a fost polul frigului. La prima oră, totul era încremenit sub un strat gros de brumă.
- Vremea 23 septembrie 2021. Mult mai rece decât în mod obișnuit, temperaturile maxime nu depășesc 21° Celsius
- Alertă de vreme severă în România. ANM anunță frig în toată țara, ninsori și viscol la munte
- La munte a venit iarna. A nins la Bâlea Lac, iar pe Transfăgărășan s-a depus un strat subţire de zăpadă
Szabo Melinda, meteorolog: În această dimineaţă, la Miercurea Ciuc, la staţia meteorologică s-au înregistrat minus două grade Celsius.
Oamenii au făcut deja focul în sobă, iar în şcoli au fost pornite centralele.
Magdalena Dumbravă, director şcoală: De două zile am furnizat agentul termic pentru copii, este rece în clădire, iar ei cum ocupă locuri fixe, activitatea se desfăşoară greu.
Iarna va rămâne în zonele de munte până vineri
La altitudini mai mari de 1.700 de metri, vor cădea lapoviță și ninsoare, în special pe crestele Carpaților Meridionali. Acolo, stratul de zăpadă, primul din acest sezon, va fi de 10...15 cm, dar poate creşte şi mai mult deoarece vântul va sufla cu peste peste 60 km/h şi va viscoli.
Vremea va fi rece în toată țara, iar în timpul nopții în unele zone vor fi temperaturi apropiate celei de îngheţ. Vestea bună este că în weekend se va încălzi în toată ţara. În sud vor fi din nou 25 de grade Celsius, aproape ca într-o zi veritabilă de vară.