Fenomene meteo extreme în București și Ilfov. Autoritățile au emis mesaj Ro-Alert
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a emis, duminică după-amiază, un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei înainte de intrarea în vigoare a avertizării Cod portocaliu de ploi abundente.
De Redactia Observator la 29.09.2024, 15:55”În contextul avertizării meteorologice cod portocaliu, valabilă până mâine la ora 10:00, ISU B-IF a emis în urmă cu scurt timp un mesaj prin sistemul Ro-Alert, pentru informarea şi avertizarea populaţiei, privind posibilitatea producerii unor fenomene extreme, precum şi măsurile preventive”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
Ro Alert, înainte de furtună
Anterior, ISU B-IF a emis mesaje de avertizare, atât prin intermediul panourilor electronice stradale, cât şi prin intermediul canalelor de comunicare on-line.
Reprezentanţii instituţiei au reluat recomandările pentru populaţie:
- Raed Arafat: "Suntem în alertă maximă. Toate ISU din judeţele cu cod portocaliu fac tură dublă"
- Număr impresionant de pompieri mobilizaţi de ISU pentru furtuna din această seară. În Argeş, pompierii au mers...
- Codul portocaliu de vreme rea va scădea brusc temperaturile în ţară şi ar putea aduce primele ninsori la munte
- România, sub Cod portocaliu de ploi. Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice
- - pentru persoanele aflate pe stradă, se va evita adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
- - sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;
- - închiderea tuturor ferestrelor locuinţelor şi altor categorii de construcţii;
- - evitarea atingerii stâlpilor sau firelor căzute la pământ;
- - urmăriţi informările periodice transmise de autorităţi.
Toate centrele de intervenţie din județele vizate de codul portocaliu au fost activate
Şi la centru, şi pe plan local, autorităţile iau măsuri excepţionale. Toate centrele de intervenţie din județele vizate de codul portocaliu au fost activate.
"Chiar acum am avut o discuţie la nivelul centrului de comandă din minister cu domnul ministru de Interne Predoiu şi o discuţie internă prin videoconferinţă cu colegii de la ANM. La Galaţi s-a dat un cod roşu general, motiv pentru care a avut loc o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar decizia de acolo este trecerea la evacuarea populaţiei din 21 de localităţi din zonele care sunt limitrofe apei şi din zonele care au fost afectate la inundaţiile precedente, plus persoanele vulnerabile.
Judeţele care sunt cu coduri portocalii, li s-a recomandat de ieri să ia toate măsurile preventive pe care le consideră necesare, mai ales în zonele vulnerabile, în zonele unde populaţia este în vârstă sau unde există persoane cu dizabilităţi sau care locuiesc singure. Suntem în alertă maximă în toate zonele, au fost dublate efectivele şi fiecare ISU care are cod portocaliu în judeţ are tură dublă. La Galaţi, rămân în continuare cei 1.000 de pompieri suplimentari trimişi", a declarat Raed Arafat pentru Observator.
"În acest moment, singurul judeţ în care se face o evacuare mai largă este Galaţi. Dar sunt şi alte judeţe care analizează puncte specifice dacă este nevoie de pregătire pentru evacuare sau de evacuare efectivă. Fiecare judeţ trebuie să decidă ce măsuri trebuie luate, împreună cu Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă", a mai precizat Raed Arafat.