Vremea 10 februarie. Temperaturi de primăvară în sud, doar 3 grade Celsius în nordul Moldovei. Prognoza pe regiuni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 10 februarie. Vom avea parte o vreme deosebit de caldă în sudul și sud-estul țării, în timp ce în Moldova temperaturile maxime nu vor depăși 3 grade Celsius.
De Daniel Murărescu la 09.02.2021, 18:28- Prognoza meteo pe regiuni, în municipiul București și la munte
Vremea pe regiuni, 10 februarie
Vremea va fi apropiată de normal din punct de vedere termic în nord şi nord-est şi se va menține deosebit de caldă pentru această dată în rest.
Temperaturile maxime se vor încadra între 1...3 grade în nordul Moldovei şi 16...18 grade în regiunile sudice şi sud-estice, iar cele minime se vor situa, în general, între -1 şi 7 grade.
Citește și:În jumătatea de vest a țării şi la munte vor fi înnorări şi va ploua, pe arii mai extinse seara şi noaptea, când se vor cumula local 10...15 l/mp, iar în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali şi vestul Carpaților Meridionali, izolat 25...35 l/mp. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi ploi slabe doar pe arii restrânse mai ales spre sfârşitul intervalului.
Pe crestele montane vor fi precipitații sub formă de lapoviță şi ninsoare, iar în jumătatea de nord a Moldovei sunt posibile depuneri de polei.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în special în zona înaltă a Carpaților Meridionali, unde rafalele vor depăşi temporar 80 km/h, iar pe arii restrânse şi în rest. În zonele joase, izolat se va semnala ceață.
Prognoza meteo: Vremea în București pe 10 februarie
Vremea se va menține deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul nopții, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în prima parte a zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul a 16 grade, iar cea minimă va fi de 4...6 grade.
Presiunea atmosferică va scădea uşor.
Vremea la munte
Cerul va fi mai mult noros, iar treptat dinspre masivele vestice aria ploilor se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane.
Temporar ploile vor fi moderate cantitativ în Carpații Occidentali, în nordul Carpaților Orientali şi vestul Carpaților Meridionali, unde se vor acumula cantități de apă ce vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp. La altitudini mari, precipitațiile vor fi mai ales sub formă ninsoare.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări, în zona înaltă, viteze mai mari urmând a se înregistra în cea a Carpaților Meridionali. Regimul termic va fi caracterizat de valori mai mari decât cele climatologic specifice datei.