Vremea 13 decembrie. Temperaturile vor scădea semnificativ în cea mai mare parte a ţării. Minimele ajung şi la - 4 grade
Vremea se va răci semnificativ în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi noros, iar temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare. Iată prognoza pentru 13 decembrie.
De Redactia Observator la 12.12.2021, 15:17- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
La noapte, cerul va fi mai mult noros, iar temporar se vor semnala precipitaţii, local predominant sub formă de ploaie în est şi doar ploi în sud-est şi pe arii restrânse mixte în restul teritoriului. Izolat vor fi condiţii de polei. La munte, mai ales la altitudini de peste 1700 m va continua să ningă şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 şi 9 grade.
Vremea 13 decembrie în ţară
Vremea se va răci, semnificativ în regiunile sud-estice şi centrale. Cerul va fi noros, iar temporar se vor semnala precipitaţii slabe pe arii restrânse, mai ales sub formă de ploaie în sud şi sud-est şi predominant ninsori în rest.
La munte va ninge. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea şi în estul Munteniei şi cu totul izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 11 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va creşte dinspre nord-vest, înapoi la regim baric normal.
Vremea 13 decembrie în Capitală
La noapte, cerul va fi mai mult noros şi trecător, cu probabilitate mai mare în a doua parte a nopţii, va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 4...5 grade.
Vremea se va răci şi va fi închisă. Temporar va ploua slab, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă de 2...4 grade. Presiunea atmosferică va creste, revenind astfel la normal.
Vremea 13 decembrie la munte
Vremea se va răci. Cerul va fi noros şi temporar, pe arii restrânse, va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și