Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prognoza meteo 13 decembrie - 10 ianuarie. Cum o să fie vremea de Crăciun și de Revelion

Administratia Națională de Meteorologie a publicat o estimare pentru următoarele 4 săptămâni (13 decembrie - 10 ianuarie).

de Redactia Observator

la 10.12.2021 , 08:36

Prognoza meteo 13 decembrie - 10 ianuarie Prognoza meteo 13 decembrie - 10 ianuarie - Observator

Pe parcursul săptămânii viitoare un val de aer rece va cuprinde mare parte din țară. Cel mai frig va fi în Transilvania, Maramureș, Banat, Crişana, dar și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în marea lor majoritate între 0 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 şi 3 grade. În zonele montane va ninge consistent și se va depune un nou strat de zăpadă. Precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare vor fi și în regiunile din vest, centru și nord-est. Vântul va sufla cu unele intensificãri în zona montanã înaltã, în regiunile estice şi în extremitatea de sud-vest.

Săptămâna 13 - 19 decembrie

Cu excepția regiunilor vestice, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, mai ales în nord-est. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile centrale și nord-estice, dar și deficitar în cele vestice și sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Articolul continuă după reclamă

Săptămâna 20 - 26 decembrie

Pe acelaşi subiect

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în regiunile intracarpatice și în sud-estul extrem, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în vest și nord-vest.

Săptămâna: 27 decembrie - 2 ianuarie 

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile montane. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nord- vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna: 3 - 10 ianuarie

Mediile valorilor termice se vor situa sub mediile climatologice specifice acestei săptămâni, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Prognoza meteo 13 decembrie - 10 ianuarie. Cum o să fie vremea de Crăciun și de Revelion