Antena Meniu Search
x

Curs valutar

HARTĂ. Cod portocaliu de ninsori la munte, până duminică seara

Meteorologii au emis, sâmbătă, noi avertizări care anunţă ploi şi ninsori. O avertizare Cod galben de ploi şi ninsori însemnate cantitativ, de sâmbătă după amiază până duminică la ora 17:00, vizează Oltenia şi Muntenia, unde va ploua însemnat cantitativ, iar în sudul Banatului şi local în Moldova va ninge în zonele montane. Pentru zonele înalte din Carpaţii Meridionali şi de Curbură a fost emis Cod portocaliu de precipitaţii abundente.

de Redactia Observator

la 11.12.2021 , 12:46

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare meteorologică dublată de două avertizări, una Cod galben şi alta Cod portocaliu

Conform informării meteo, începând de sâmbătă de la ora 14:00 şi până duminică la ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În cursul după-amiezii de sâmbătă, va ploua mai ales în regiunile sudice, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi în restul teritoriului. La munte vor fi precipitaţii mixte, dar treptat în cursul nopţii la altitudini de peste 1700 metri, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Începând de duminică, în Banat, precum şi în vestul şi sudul Crişanei, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

Articolul continuă după reclamă

Precipitaţiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15...25 l/mp. Temporar în regiunile vestice, sudice şi la munte vor fi intensificări ale vântului în general de 50...55 km/h, cu viteze mai mari în zona montană înaltă.

Pe acelaşi subiect

HARTĂ. Cod portocaliu de ninsori la munte, până duminică seara

Cod portocaliu de ploi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură

O avertizare Cod galben a fost emisă pentru zonele deluroase din Oltenia şi Muntenia, unde va ploua însemnat cantitativ, dar şi pentru sudul Banatului şi local Moldova, unde la început vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile, în special în zona de munte. Cantităţile de apă vor depăşi 25...40 l/mp.

În schimb, pentru Carpaţii Meridionali şi de Curbură a fost emis Cod portocaliu de precipitaţii abundente. Meteorologii anunţă că va ploua, iar la altitudini de peste 1700 m va ninge, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 80...100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii. Cantităţile de apă vor depăşi 50...60 l/mp şi pe suprafeţe mici 70 l/mp.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Vremea » HARTĂ. Cod portocaliu de ninsori la munte, până duminică seara