Vremea 7 aprilie 2023. Nu scăpăm de ninsori, iar temperaturile rămân deosebit de scăzute. Anunțul ANM
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de 7 aprilie 2023. Vremea rămâne deosebit de rece pentru această perioadă a anului.
De Redactia Observator la 06.04.2023, 15:23Vremea se va menţine deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări şi se vor semnala precipitaţii slabe - ninsori la munte, mixte în nord-vest şi centru şi predominant ploi în vest şi pe arii restrânse în rest. Noaptea, aria precipitaţiilor va fi în restrângere, iar în regiunile sudice şi sud-estice cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-vest.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 5 grade. Noaptea pe arii restrânse se va semnala ceaţă, în Moldova asociată cu burniţă care depune polei.
Prognoza meteo București
Vremea se va menţine rece pentru această perioadă, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 0...3 grade.
Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Vremea la munte
Vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări şi pe arii extinse va mai ninge slab îndeosebi în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat.
Cum va fi vremea în Europa
În regiunile central-estice și sud-estice ale continentului și în mai mică măsură în cele centrale se va menține aspectul închis și rece al vremii, pe când diferit de acest aspect va fi cel frumos și cald din sud-vestul Europei - în condițiile cerului senin și temperaturilor maxime spre 25 grade din țările iberice.
Totodată, majoritatea precipitațiilor se vor semnala în zonă vastă delimitată aproximativ de estul Franței, nordul Italiei, Marea Neagră, estul Ucrainei, sud-vestul Rusiei, Belarus și Polonia; vor fi mai ales sub formă de ninsoare, iar mai abundente (inclusiv cantități mari de apă) în unele locuri din apropierea Munților Alpi și din țările estice.
Regimul pluvial din restul continentului - unde și cerul va avea înnorări mai degrabă temporare - se va remarca în principal prin ninsorile în general slabe de pe arii relativ restrânse din Norvegia și Finlanda. În sudul mediteranean și pe relieful depresionar ceața se prefigurează că un fenomen răspândit pe timpul nopții și dimineață devreme.
Vânt intens se va observa în sud-estul Marii Mediterane, pe Marea Baltică și la sud-est de aceasta în preajma sa, pe ocean la vest de Norvegia și la sud-vest de Rep. Irlanda și de Anglia. Se va menține contrastul termic de cu o zi înainte, cauzat de persistența masei de aer polar din regiunile menționate la început și de aerul mult mai cald înaintând totuși lent dinspre ocean peste Peninsula Iberică și către partea vestică a bazinului mediteranean.