Antena LIVE
Foto

Vremea de mâine 12 noiembrie 2023. Temperaturile urcă în mare parte a țării. Unde vor fi până la 13 grade Celsius

Vremea de mâine în România. În intervalul 11 noiembrie - 12 noiembrie valorile termice diurne vor creşte şi se vor situa peste cele specifice datei în cea mai mare parte a ţării; astfel, maximele se vor situa în general între 4 şi 14 grade. Cerul va avea înnorări temporare în est şi în sud, iar în rest va fi mai mult noros. Se vor semnala precipitaţii slabe, în special sub formă de ploaie în vestul, nordul şi parţial în centrul teritoriului şi pe alocuri în rest, iar în zonele montane vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat se va depune polei, mai ales în nord-est şi în centru. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte şi izolat în nord-vest. Temperaturile minime se vor încadra între -6 şi 7 grade. Îndeosebi dimineaţa şi noaptea, pe alocuri se va forma ceaţă. Progonoza meteo ANM.

De la 11.12.2023, 15:27
Galerie (4)
Vremea de mâine 12 noiembrie 2023. Temperaturile urcă în mare parte a țării. Unde vor fi până la 13 grade Celsius Observator

Vremea va fi caldă pentru această perioadă din an în cea mai mare parte a ţării, cu valori mult mai ridicate decât normele datei în special în regiunile vestice şi în sud-est, însă cerul va fi noros şi vor fi precipitaţii în toate regiunile.

Va ploua pe arii extinse în vest, centru şi nord şi cu caracter local în restul teritoriului; în zona montană înaltă, mai ales la începutul intervalului, vor predomina ninsorile, apoi precipitaţiile vor fi mixte, iar lapoviţă se va semnala trecător şi în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei.

În Banat, Crişana, Maramureş şi în vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în zonele montane aferente cantităţile de apă vor fi local însemnate (în general 25...30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp). Pe suprafeţe mici, în centru şi nord-est şi în zonele subcarpatice, vor fi depuneri de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, în sudul Banatului şi pe litoral şi izolat şi trecător în celelalte zone.

Pe acelaşi subiect

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -1 şi 7 grade (cu cele mai scăzute valori- atât ziua, cât şi noaptea - în Moldova). În special la începutul zilei, se va semnala ceaţă pe alocuri în regiunile extracarpatice şi pe arii restrânse în centrul ţării.

Prognoza meteo București marți 12 noiembrie 2023

Valorile termice diurne vor creşte şi se vor situa peste mediile multianuale, astfel că maxima va fi de 9...10 grade. Cerul va avea înnorări temporare, iar probabilitatea de ploaie slabă va fi mai ridicată în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -3...0 grade. Îndeosebi noaptea va fi ceaţă.

Vremea de mâine la munte

Cerul va avea înnorări temporare şi local se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe creste. Valorile de temperatură nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.

Cum va fi vremea în Ruropa

În nordul şi estul Europei, cerul va fi noros şi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul continentului, înnorările vor fi temporare şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie în vest, centru şi sud-vest şi pe arii restrânse în rest. Vântul va avea intensificări în extremitatea de răsărit, în regiunile vestice, sud-vestice şi de nord-vest şi izolat în rest.

Temperaturile vor marca o scădere uşoară faţă de ziua precedentă în nord şi în partea central-nordică a Europei, iar în rest nu se vor modifica semnificativ. În zonele joase de relief, pe suprafeţe mici va fi ceaţă.

Ți-a plăcut acest articol?

decembrie vremea prognoza meteo temperaturi
Întrebarea zilei
Amenzi pentru şoferii care nu au camere montate pe spatele maşinii. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
Cele mai bune telefoane Android cu senzor telefoto din 2024. Ce smartphone-uri au...
Useit
Publicat 17.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024