Mașinile care vor face ITP-ul la 6 luni. Unii șoferi scapă de tot de inspecţie
Maşinile care desfăşoară activitatea de RENT CAR, atât cele utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi cele folosite pentru serviciul de închiriere, vor trebui supuse inspecției tehnice periodice la fiecare șase luni. În schimb, toate vehiculele lente, care, prin construcție, nu pot atinge o viteză mai mare de 25 km/h sunt exceptate de la ITP.
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 3/2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul transportului rutier. Astfel, sunt exceptate de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv vehiculele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h, potrivit News.ro. De asemenea, este stabilită efectuarea la şase luni a inspecţiei tehnice periodice a tuturor autovehiculelor care desfăşoară activitatea de RENT CAR, atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere.
Vehiculele "lente", scutite de ITP
Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare clarificarea unor aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale. Prin aceste modificări, sunt exceptate de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv vehiculele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h sau vehiculelor lente, vehiculelor cu şenile, tramvaielor şi vehiculelor cu tracţiune animală.
Totodată, este stabilită efectuarea la 6 luni a inspecţiei tehnice periodice a tuturor autovehiculelor care desfăşoară activitatea de RENT CAR, atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere. De asemenea, proiectul clarifică şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă.
Legea merge la promulgare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰