Antena Meniu Search
x

Video Prima cursă de anduranţă de 24 de ore cu maşini electrice are loc la Târgu Mureş

Toţi posesorii de maşini electrice şi dornici de adrenalină au participat ieri la Eco Grand Prix, serie de curse dedicată exclusiv maşinilor electrice. Cursa de slalom şi cea de anduranţă, de 24 de ore, au avut loc pe circuitul Transilvania Motor Ring din Cerghid, judeţul Mureş. Toți participanții, dar și vizitatorii au avut ocazia să testeze gratuit mașinile electrice disponibile în cadrul expoziţiei.

de Redactia Observator

la 03.07.2022, 11:26

Vezi și

Concurenţii au putut participa doar cu maşini electrice, inclusiv hibrid, cu condiţia ca rezervorul de combustibil să fie gol.

Rafael de Mestre - fondatorul Eco Grand Prix: Poţi să te distrezi cu maşinile electrice mai mult decât cu maşinile pe combustibil. Ideea e să arătăm publicului că se poate organiza o cursă slalom, la viteză maximă. 

Este pentru prima dată când în ţara noastră se organizează o cursă de 24 de ore, destinată maşinilor electrice.

Rafael de Mestre - fondatorul Eco Grand Prix: Noi scriem istorie aici. Facem o cursă de anduranţă pentru ca maşinile electrice să demonstreze că pot merge 24 de ore, non-stop. 

Emanuel Medvedev - participant: 24 de ore înseamnă într-adevăr ceva. Înseamnă o provocare atât pentru pilot, cât şi pentru maşină. 

Vizitatorii au avut şi oportunitatea de a testa gratuit maşini electrice, astfel au putut analiza avantajele şi dezavantajele utilizării unei astfel de maşini în viaţa de zi cu zi.

Rafael de Mestre - fondatorul Eco Grand Prix: Dacă deţii o maşină electrică, începi să gândeşti diferit. Deci, dacă mergi la cumpărături nu îţi parchezi maşina, ci îţi pui maşina la încărcat şi apoi pleci la cumpărături.

Vizitator: Următoarea maşină, mai mult ca sigur, va fi una electrică. Ăsta e viitorul. 

Spectacolul pe 4 roţi va continua şi astăzi, cu încheierea cursei de anduranţă şi cu premierea şoferilor participanţi. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri Auto » Prima cursă de anduranţă de 24 de ore cu maşini electrice are loc la Târgu Mureş