Afacerea cu care un tânăr din Iaşi a dat lovitura. După o vizită în Italia, Alexandru şi-a deschis peste 30 de magazine şi are comenzi din toată ţara
Alexandru Băltăţescu, un tânăr din Iaşi, a pornit o afacere aparent la îndemâna oricui. Totul după o scurtă vizită în Italia, acolo de unde a împrumutat ideea.
Potrivit BZI.ro, Alexandru a deschis un magazin cu detergenţi, magazin din care clienţii pot cumpăra fix cantitatea de care au nevoie, în recipiente proprii. Astfel, nu sunt nevoiţi nici să plătească o sticlă de plastic, nici o cantitate standard de care poate nu au nevoie în acel moment. Ideea i-a venit după ce a fost în Italia şi a văzut cum funcţionează un astfel de magazin. "Am pornit totul în urmă cu trei ani când am făcut o fabrică la Holboca, iar în urmă cu doi ani am intrat și pe piață cu produsele noastre. Eram acum ceva ani într-o călătorie în Italia, iar acolo am observat un astfel de magazin. Mi-a plăcut enorm conceptul, recipientele noastre pe care le folosim sunt PET-uri simple. Noi vrem să reutilizăm recipientul ca să nu mai aruncăm. Oamenii pot veni și cu un recipient de acasă și pot cumpăra strict cât au nevoie. Prețurile sunt foarte accesibile, iar noi le asigurăm consumatorilor un produs sigur și de calitate. Lumea este și curioasă prima dată să vadă acest concept, să cumpere detergent lichid la suta de grame", a declarat Alexandru Bălțătescu pentru BZI.ro.
După 2 ani, are deschise peste 30 de locaţii şi comenzi din toată ţara
Tânărul în vârstă de 33 de ani a deschis pentru început un singur magazin, dar ideea lui a prins atât de mult încât acum, după 2 ani, are deschise peste 30 de locaţii. Şi are cereri din toată ţara.
"De două săptămâni, am deschis un magazin mammaterra în Iași, pe strada Canta, nr. 60, mai este unul în comuna Belcești, iar de câteva zile avem și un magazin în Târgu Mureș. Eu stau de șapte ani în Iași și era timpul să deschidem un magazin și aici. Noi suntem și pe piața din Republica Moldova, unde am deschis deja 30 de magazine. Cererea este foarte mare, deoarece sunt produse de uz zilnic și se consumă foarte repede. Cele mai vândute sunt detergentul de rufe, balsamul și săpunul de mâini. Ieșenii au îmbrățișat foarte bine acest concept, fiecare își cumpără cât are nevoie, să nu mai fie obligați să ia mai mult", a mai declarat Alexandru Bălțătescu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰