Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ajutor de 100.000 de euro ca să-ţi deschizi o afacere. Condiţia pentru a primi banii

Ajutor de 100.000 de euro pentru afaceri sociale. Una dintre condițiile principale este ca acestea să fie înființate în mediul rural şi aici să fie angajate persoane aflate în situaţii de risc. Iată ce prevede, mai exact, acest program.

de Diana Speretoiu

la 12.05.2023 , 08:03

Bani de la stat să deschizi afacere la țară"Proiectul prevede finanțări nerambursabile de cel mult 100.000 de euro pentru afaceri neagricole în mediul rural. Vine să dezvolte satele românești, unde există doar trei tipuri principale de afaceri: în agricultură, comerț sau construcții. Vorbim acum de o nouă schemă de fonduri europene care va începe în acest an, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială", spune Diana Speretoiu, reporter Observator.

Afaceri în mediul rural. Granturi de 100.000 de euro

"Organizațiile non-guvernamentale și instituțiile publice vor fi administratori de grant și vor lucra cu antreprenorii care vor să deruleze o afacere socială în mediul rural. În total, Ministerul Investițiilor preconizează că vor fi înființate peste 700 de afaceri sociale la sate. Fiecare trebuie să înființeze cel puțin 4 locuri de muncă. Programului de finanțări are un buget total de peste 100 de milioane de euro", adaugă Diana Speretoiu, reporter Observator.

Vezi și
Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri economice » Ajutor de 100.000 de euro ca să-ţi deschizi o afacere. Condiţia pentru a primi banii