Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Germania reduce la jumătate ajutorul militar dat Kievului. Șeful diplomației UE: "Este o veste proastă''

Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a calificat vineri drept ''foarte îngrijorătoare'' şi ''o veste proastă'' decizia Berlinului de a-şi reduce la jumătate anul viitor ajutorul militar pentru Ucraina, transmite AFP.

de Redactia Observator

la 23.08.2024 , 16:57

Volodimir Zelenski și Olaf Scholz Germania reduce la jumătate ajutorul militar pentru Kiev - Profimedia Images

Borrell, care participa la un colocviu la Santander (nordul Spaniei) şi se exprima în limba engleză, a subliniat că, ''în termeni absoluţi, Germania face enorm'' pentru a ajuta Ucraina şi că, ''pentru moment'', ceea ce face UE în acest domeniu ''este făcut în principal de Germania''.

Prin urmare, viitoarea reducere a ajutorului de către Berlin este ''foarte îngrijorătoare'', a spus el. ''Este o veste proastă'', a insistat Borrell.

Germania, principalul contributor din UE la efortul de război al Ucrainei

Articolul continuă după reclamă

Al doilea contributor, după Statele Unite, la efortul militar al Kievului şi, deci, primul contributor din UE, guvernul german al cancelarului Olaf Scholz, în căutare de economii bugetare, a decis săptămâna trecută să reducă cu jumătate anul viitor suma pe care o alocă în cadru bilateral ajutoarelor militare pentru Ucraina.

Pe acelaşi subiect

Scholz a încercat să liniştească luni Kievul, afirmând că Berlinul ''este şi rămâne primul susţinător al Ucrainei în Europa'', însă pare evident că nu a reuşit să risipească îngrijorarea provocată de decizia guvernului său.

În comentariile de vineri, Borrell a insistat mai ales pe faptul că această decizie este ''foarte îngrijorătoare'' deoarece priveşte principalul susţinător european al Kievului.

''În practică, ţara care sprijină cel mai mult Ucraina, în termeni absoluţi, este Germania. De departe. Cu mult, mult mai mult decât Franţa'', a subliniat el.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Germania reduce la jumătate ajutorul militar dat Kievului. Șeful diplomației UE: "Este o veste proastă''