Observator » Ştiri economice » Masa de Paşte a românilor, în cifre. Topul vânzărilor record la mâncare de sărbători

Masa de Paşte a românilor, în cifre. Topul vânzărilor record la mâncare de sărbători

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 10.04.2018, 19:17 | Modificat la 10.04.2018, 20:32

Paştele a fost mai scump decât anul trecut, dar românii şi-au umplut, ca de obicei, mesele! Cu sute de milioane de ouă şi mii de tone de friptură de miel.

Paştele a fost mai scump decât anul trecut, dar românii şi-au umplut, ca de obicei, mesele! Cu sute de milioane de ouă şi mii de tone de friptură de miel. Într-o singură zi, s-a cumpărat de trei ori mai multă pâine decât în mod normal. Ca să respecte tradiţia, cei care au sărbătorit Paştele au mâncat cozonac în cantităţi impresionante.

La loc de cinste pe mesele românilor a stat cozonacul. Aproximativ şapte milioane şi jumătate s-au vândut în brutăriile şi cofetăriile din toată ţara. Lor li se adaugă cei pregătiţi acasă de gospodine. Pasca s-a consumat în cantităţi mai mici. 1,5 milioane de bucăţi s-au cumpărat în perioada Paştelui.

Aproape 200 de milioane de lei s-au dus pe ouă - cumpărate în cantităţi industriale, chiar dacă preţul e mai mare faţă de anul trecut. 

Articolul continuă după reclamă

Şi mielul a fost puţin mai scump, însă românii nu au renunţat la el. 

GERONIMO BRĂNESCU, preşedinte ANSVSA:

În forma calculelor noastre, se va ajunge undeva la 230-240.000.

Pe acelaşi subiect

Cum de pe nicio masă nu lipseşte pâinea, brutăriile au făcut profit-record în preajma Paştelui. Doar în Sâmbăta Mare, s-au vândut 15 mii de tone. De trei ori mai mult decât într-o zi obişnuită. 

Cererea a fost mare şi pentru băuturile alcoolice. De exemplu, un singur producător de bere a vândut aproape 10 milioane de litri în doar zece zile. Cu 17% mai mult decât anul trecut. Şi totuşi, proviziile par să se fi terminat deja. Românii s-au întors în magazine. 

Bilanţul privind consumul de sărbători ar putea să mai crească. Magazinele încă mai fac calcule după vânzările din a doua şi a treia zi de Paşte.