Video Posturile care vor fi scoase la concurs în ministerul Agriculturii. Anunțul făcut de ministrul Florin Barbu
Toate posturile agenţiilor din subordinea Ministerului Agriculturii vor fi scoase la concurs în următoarele săptămâni, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Florin Barbu, precizând că aceste agenţii "nu vor mai fi politizate", transmite Agerpres.
"Aceste agenţii (...) nu vor mai fi, cât voi fi eu ministru al agriculturii, politizate. Ca să fie foarte clar. Voi scoate posturile la concurs la toate agenţiile şi vor câştiga acei directori care sunt competenţi, care pot să câştige un concurs şi sunt capabili să conducă o instituţie cu fonduri foarte importante, că vorbim de AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale n.r), că vorbim de APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură n.r), că vorbim de ANIF (Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare n.r), cu fonduri foarte importante atât de la Uniunea Europeană, cât şi de la bugetul de stat", a subliniat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
"Cei care se înscriu la concurs trebuie să aibă pregătirea necesară şi să câştige acest concurs"
Acesta a precizat că îşi doreşte ca aceste fonduri să se ducă "corect şi legal către fermierii români şi să se investească corect în România".
"În următoarele săptămâni voi declanşa procedura de scoatere la concurs a posturilor în toate agenţiile din cadrul Ministerului Agriculturii. În calitatea mea de ministru, vreau să vă spun că din acest moment nu mai vorbim de instituţii subordonate ale Ministerului Agriculturii politizate, iar cei care se înscriu la concurs trebuie să aibă pregătirea necesară şi să câştige acest concurs", a subliniat şeful MADR.
Protestul transportatorilor şi al fermierilor, ziua 8
Protestul transportatorilor şi al fermierilor, ziua 8. A trecut o săptămână de când transportatorii şi fermierii sunt în stradă cu mii de utilaje. Unii lideri ai protestatarilor s-au întâlnit din nou cu autorităţile, care promit să le rezolve mare parte din revendicări. Numai că, lista de cerinţe este tot mai lungă de la zi la zi. S-a ajuns la 76 de puncte. Se cere inclusiv micşorarea numărului de parlamentari şi ca partidele să nu mai primească finanţare de la stat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰