Antena Meniu Search
x

Preţurile la ouă şi cartofi, plafonate la unguri. Rata inflaţiei în Ungaria a ajuns la 21,1%

Directorul de cabinet al premierului ungar, Gergely Gulyas, a anunţat miercuri că Guvernul Ungariei va plafona preţurile la ouă şi cartofi, după ce costul alimentelor a explodat în luna octombrie pe fondul inflaţiei crescute, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 09.11.2022, 15:18

Gergely Gulyas
Gergely Gulyas a declarat că inflaţia este cea mai mare problemă a Ungariei - Profimedia

În luna februarie a acestui an, Executivul de la Budapesta a impus un preţ maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, carne de porc şi de pui, în încercarea de a proteja gospodăriile de creşterea costurilor, iar ulterior au fost plafonate şi preţurile la carburanţi şi ratele la creditele ipotecare.

Miercuri, Gergely Gulyas a precizat că în cazul ouălor şi cartofilor, preţurile de vânzare în magazine şi supermarketuri vor fi plafonate la nivelul la care erau la data de 30 septembrie. Pieţele agroalimentare sunt exceptate de plafonul de preţ, a adăugat Gulyas.

Anunţul Executivului de la Budapesta vine în aceeaşi zi în care au fost publicate o serie de date oficiale care arată că rata anuală a inflaţiei în luna octombrie a crescut cu un punct procentual, până la 21,1%. Conform acestor cifre, Ungaria se apropie de cele trei state baltice, care sunt campioane la creşterea preţurilor în UE.

Inflaţia, cea mai mare problemă a Ungariei

Pe acelaşi subiect

Inflaţia este "cea mai mare problemă" în Ungaria, a spus miercuri Gergely Gulyas, la finalul şedinţei de Guvern.

Explozia preţurilor la alimente şi cea a facturilor la utilităţi stau la baza inflaţiei accelerate din Ungaria. Preţurile la energie pentru gospodării au crescut cu 64%, în timp ce preţurile la alimente au crescut cu 40%, mai mult decât dublu faţă de media din UE. Preţurile la pâine, brânză şi ouă aproape s-au dublat în ultimul an, în cazul ouălor preţurile fiind mai mari cu 92% comparativ cu luna octombrie a anului trecut.

Inflaţia accelerată şi deprecierea forintului până la un minim istoric a forţat deja Banca Naţională a Ungariei să modifice politica monetară la mijlocul lunii octombrie, când a decis în regim de urgenţă să introducă o dobândă de 18% la depozitele în forinţi. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri economice » Preţurile la ouă şi cartofi, plafonate la unguri. Rata inflaţiei în Ungaria a ajuns la 21,1%