Antena Meniu Search
x

România a început să emită primele obligaţiuni verzi. Ce proiecte vor fi finanţate

România a lansat, joi, prima sa emisiune de obligaţiuni verzi, o măsură care era aşteptată de mult şi vizează diversificarea bazei de investitori în contextul cererii în creştere pentru obligaţiunile verzi, anunţă Reuters.

de Redactia Observator

la 15.02.2024, 16:01

România a început să emită primele obligaţiuni verzi. Ce proiecte vor fi finanţate
România a început să emită primele obligaţiuni verzi. Ce proiecte vor fi finanţate - Shutterstock

Obligaţiunile verzi pe 12 ani au un spread de 345 puncte de bază peste mid-swaps, iar preţul final ar urma să fie fixat joi seara. În paralel, România emite şi obligaţiuni convenţionale pe şapte ani, iar ofertele pentru cele două tipuri de obligaţiuni au depăşit 10 miliarde de euro.

România a petrecut mai mult de un an cu pregătirea cadrului necesar pentru emiterea de obligaţiuni verzi, iar şeful Trezoreriei, Ştefan Nanu, a declarat în luna decembrie că România are de gând să emită primele sale obligaţiuni verzi în prima jumătate a lui 2024.

România intenţionează să devină un emitent anual frecvent de obligaţiuni verzi

De asemenea, Ştefan Nanu a precizat că România intenţionează să devină un emitent anual frecvent de obligaţiuni verzi şi că va încerca să menţină emisiunile la un volum mic.

Pe acelaşi subiect

România, ţară care are deja mai multe proiecte de energie regenerabile pregătite pentru a beneficia de finanţare de la UE, va utiliza cadrul pentru obligaţiunile verzi pentru a finanţa proiecte în domeniul transportului ecologic, îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor şi reîmpăduriri, printre altele.

Oficialii care se ocupă cu administrarea datoriei statului au de gând ca în acest an să reducă emisiunile nete de eurobonduri până la 6 miliarde de euro, de la 9,5 miliarde de euro în 2023. În paralel, Guvernul de la Bucureşti vrea să reducă deficitul bugetar, până la 5% din PIB, de la 5,7% din PIB anul trecut.

Finanţele au vândut în luna ianuarie mai multe obligaţiuni guvernamentale decât era programat

Finanţele au vândut în luna ianuarie semnificativ mai multe obligaţiuni guvernamentale decât era programat, inclusiv eurobonduri cu maturitatea în 2029 şi 2034 cu o valoare de patru miliarde de dolari, profitând de cererea solidă care există în Europa.

Toate cele trei mari agenţii de rating atribuie României cea mai mică notă din categoria "investment grade", însoţită de o perspectivă stabilă.

Aranjorii emisiunii de joi sunt Citi, HSBC, Erste Group, JP Morgan şi Societe Generale. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Credeţi că atacul Iranului asupra Israelului va escalada într-un conflict la scară largă?

Observator » Stiri economice » România a început să emită primele obligaţiuni verzi. Ce proiecte vor fi finanţate