Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sectorul care duce lipsă de 25.000 de angajaţi, în România: salariul ajunge şi la 5.000 de euro pe lună

Pare greu să îţi schimbi meseria dar nevoia sau dorinţa de a avea un salariu mai bun te învaţă. Piaţa caută IT-işti, bucătari sau electricieni, iar statul dă celor interesaţi o mână de ajutor. La nivel naţional sunt organizate sute de cursuri de reconversie profesională în mai multe domenii.

de Florentina Lazăr

la 05.02.2023 , 20:20

Până la 27 de ani, Sergiu a avut mai multe job-uri. A fost analist, manager şi a avut o afacere în zona de retail. De mic a fost pasionat însă de calculatoare şi de programele care se pot instala pe acestea. "Pe masura ce am crescut, am zis: ok, de ce nu le-aş şi face", a declarat Sergiu Perţ, cursant. Aşa că s-a înscris la un curs de IT şi timp de 4 luni a lucrat la primul său joc video. În curând îl va lansa pe Android.

În România, deficitul de specialişti în IT este de 25.000 de persoane

În România, deficitul de specialişti în IT este de 25.000 de persoane, iar la nivelul Europei este estimat la 500.000. Salariile din domeniu, care pot ajunge până la 5.000 de euro, conving mulţi tineri să urmeze aceste cursuri de reconversie profesională. "Am facut o facultate economica, nicio legatura cu IT-ul si inca de atunci am inceput eu sa ma joc pe acasa, si sa invat cateva lucruri, mi s-a parut foarte interesant si am zis sa duc chestia asta mai departe", a declarat Paul Costea, cursant.

Vezi și

"Am inceput cursul acum 1 an de zile. Am facut un site in care vindeam adidasi, asta inseamna un site complet functional, cu baza de date", a declarat George Anghel, cursant. "Pot sa invete atât partea tehnica, incep cu bazele programarii. Se lucreaza foarte mult in echipa, e un skill important", a declarat Bogdan Toader, mentor. După doar 10 luni, cursanţii se pot angaja la marile companii. Dacă la privat, un astfel de curs costă până la 5.000 de euro, la stat, aceste programe de pregătire profesională sunt gratuite. Doritorii trebuie doar să fie în evidenţele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă. În luna februarie, ANOFM organizează 110 cursuri de reconversie profesională pentru aproape 1.600 de persoane.

"Cursuri de competente cheie, de comunicare in limba romana, cursuri de competente matematice, stiinta, tehnologie. Sunt si pentru dezvoltarea competentelor antreprenoriale", a declarat Corina Scarlat, purtător de cuvânt ANOFM. Luna aceasta, cele mai multe cursuri de reconversie profesională sunt organizate de ANOFM in Municipiul Bucureşti, dar şi în judeţele Dâmboviţa şi Braşov. Cele mai căutate meserii sunt cele de agent de securitate, bucătar, ajutor de bucătar, patiser, dar şi îngrijitor spaţii verzi. Românii se pot înscrie la cursuri de recalificare sau perfecţionare pentru a deveni şi contabili, frizeri, lucrători comerciali, specialişti în resurse umane, dar şi electricieni.  

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri economice » Sectorul care duce lipsă de 25.000 de angajaţi, în România: salariul ajunge şi la 5.000 de euro pe lună