Statul vrea să limiteze sumele cheltuite lunar pe jocurile de noroc. Cât va putea să joace un român cu un salariu de 5.000 de lei
Un nou proiect legislativ propune impunerea unei limite lunare pentru sumele cheltuite la jocurile de noroc, echivalentă cu cel mult 10% din veniturile lunii anterioare, arată un proiect legislativ citat de Profit.ro.
Statul vrea să limiteze sumele cheltuite lunar pe jocurile de noroc. Potrivit proiectului legislativ analizat de profit.ro, românii nu vor putea cheltui lunar online sau la sălile de jocuri de noroc (pariuri, cazinouri, sloturi etc.) mai mult de 10% din veniturile pe care le-au avut în luna anterioară.
Plafon de cheltuieli la jocuri de noroc
De exemplu, dacă cineva a câștigat 5.000 de lei în luna trecută, în luna curentă va putea juca maximum 500 de lei la jocuri de noroc. Dacă venitul a fost 10.000 de lei, suma maximă permisă pentru pariuri și cazinouri va fi de 1.000 de lei.
Această măsură are scopul de a preveni cheltuielile excesive, datoriile mari și dependența de jocuri de noroc.
- Cum arată viaţa unui dependent de jocuri de noroc. Iancu Guda: "Sunt tragedii, familii destrămate"
- 3,1% din plățile online la nivel global din pariuri sportive vin din România. Guda: Se fac foarte mulți bani
- 20.000 de lei, furați în 2 minute de la păcănele. Angajata din Bârlad, amenințată cu moartea și apoi...
- Jaf filmat într-o sală de jocuri din Bârlad. Doi indivizi mascaţi au imobilizat o angajată şi au furat 20.000...
- Gestul unui tânăr din Tulcea, după ce şi-a pierdut banii la păcănele. Au intervenit jandarmii
Pentru jocurile de noroc online, instituțiile financiar-bancare care administrează conturile jucătorilor sunt responsabile de respectarea limitei impuse. În cazul sălilor de jocuri de noroc, această responsabilitate revine operatorilor de profil.
Practic, băncile vor supraveghea respectarea limitei pentru tranzacțiile online și vor raporta neregulile. Dacă nu se conformează riscă amenzi de până la 1% din cifra de afaceri.
În cazul sălilor de jocuri de noroc fizice, o peratorii de jocuri de noroc vor verifica soldul disponibil al jucătorilor printr-o platformă pusă la dispoziție de ANAF și vor raporta sumele cheltuite în timp real.
Nerespectarea regulilor atrage amenzi între 200.000 și 500.000 de lei, iar la a doua abatere se poate anula licența operatorului.
Fondurile colectate din sancțiuni vor fi alocate programelor de prevenție și educație financiară, gestionate de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în colaborare cu ANAF.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰