Video Suspiciuni de manipulare a ROBOR. Control la toate băncile care participă la calculul Robor pentru înțelegere pe fixarea ratei dobânzii
Inspectorii Consiliului Concurenței au venit astăzi la băncile care participă la calculul ROBOR, în cadrul unei investigații legate de înțelegeri pentru fixarea dobânzilor. O investigație similară a fost declanșată de Consiliul Concurenței în octombrie 2008, după ce BNR acuzase mai multe bănci că au "atacat leul", și a aplicat amenzi uriașe Raiffeisen și BRD, potrivit Profit.ro.
La trei luni de la declaraţia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, despre cum băncile au "sărit calul", iese la iveală o situaţie scandaloasă. Un cartel între cele mai importante zece bănci din România, care s-ar fi înţeles între ele pentru o creştere frauduloasă a ROBOR-ului. În momentul de faţă, ancheta Consiliului Concurenţei este în plină desfăşurare.
"Consiliul Concurenţei a început o anchetă legată de evoluţia dobânzilor la lei, iar în această dimineaţă chiar a descins în birourile celor mai importante 10 bănci comerciale din România. ROBOR, atât cel la 3 luni, cât şi cel la 6 luni a crescut considerabil anul acesta şi a depăşit pragul de 8% în această vară, mai exact pe 1 august. Astfel, am ajuns să avem cea mai ridicată cotaţie din ultimii 12 ani şi jumătate, mai exact din luna ianuarie a anului 2010. ROBOR-ul se calculează ca rata medie a dobânzii, la care băncile, controlate astăzi, se împrumută între ele în lei, iar acest index este calculat şi stabilit zilnic de către BNR. BNR care, la începutul lunii august a acestui an a avut o conferinţă de presă la care guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, chiar a atenţionat băncile şi a menţionat că acestea au sărit calul, pentru că au reuşit să ducă ROBOR-ul peste dobânda cheie şi, de altfel, a ţinut să menţioneze că cel mai bine ar fi ca aceste bănci să fie puţin mai atente la avertizările date de către BNR", a transmis reporterul Observator Alexandra Marin.
Cele 10 bănci vizate sunt: Banca Transilvania, BCR, BRD-Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, UniCredit Bank, OTP Bank România, EximBank și Intesa Sanpaolo România, potrivit profit.ro.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a ajuns marţi, 1 noiembrie 2022 la 8.19, după ce luni, 31 octombrie a fost stabilit la 8.20.
- ROBOR, 26 octombrie 2022. Indicele la trei luni a urcat miercuri la 8,21% pe an
- Indicele ROBOR a ajuns la pragul de 8,2%, o valoare pe care n-a mai atins-o de 12 ani. BNR anunţă că a crescut...
- ROBOR, 19 octombrie 2022. Indicele la 3 luni a stagnat la cea mai mare valoare din ultimii 12 ani. Robor la 6 luni a...
Indicele la 3 luni a stagnat la cea mai mare valoare din ultimii 12 ani. Un nivel mai ridicat a fost înregistrat pe 29 ianuarie 2010, respectiv 8,29%. BNR a majorat recent dobânda-cheie la 6,25%.
"Au cam sărit calul", spunea Isărescu în august
În luna august, Mugur Isărescu dădea vina pe bănci pentru creșterea ROBOR şi spune că acestea au cam sărit calul și au dus indicele peste dobânda-cheie, alegând să privească pesimist viitorul.
“Suntem în empatie totală, nu este deloc uşor să plăteşti sume mai mari, dar mesajul nostru pe care îl dăm de un an şi ceva este că perioada dobânzilor mici a trecut, nu mai revine. Nu are niciun rost ca noi, ca şi dumneavoastră, să mai vindem iluzii. Acestea vor fi dobânzile relativ normale, cu menţiunea că ROBOR-ul a cam sărit calul, s-a dus cam mult dincolo de ceea ce am întreprins noi cu rata de politică monetară. Alte măsuri sunt în discuţie şi există pentru cei care au dificultăţi şi această amânare a creditelor pentru cei care au o situaţie specială şi centrul de negociere a diferendelor cu băncile, care funcţionează foarte bine, şi legea dării în plată, sunt foarte multe posibilităţi de a negocia situaţiile deosebite pentru cei care nu pot să plătească”, a declarat Isărescu în iunie.
La scurt timp după intervenţia lui Mugur Isărescu, indicele Robor s-a oprit din creştere. Pentru un împrumut de 65.000 de euro pe 30 de ani, un român a plătit în acest an o rată mai mare cu aproape 1.500 de lei.
Investigaţie similară în 2008
Potrivit profit.ro, o investigație similară a fost declanșată de Consiliul Concurenței în octombrie 2008, după ce BNR acuzase mai multe bănci că au "atacat leul", și a aplicat amenzi uriașe Raiffeisen și BRD, în condițiile în care sancțiunile pentru înțelegeri anti-concurențiale se stabilesc ca procent din cifra de afaceri, până la 1%.
La BRD, inspectorii au sancționat atunci și refuzul băncii de a le permite accesul la calculatorul directorului general de atunci, Patrick Gelin, acuzând neacordarea dreptului la inspecție. După contestații în instanță, BRD, care a atacat și la Curtea Constituțională, a obținut anularea sancțiunilor de 4 milioane de euro, iar Raiffeisen doar reducerea la jumătate a cuantumului inițial de 3,4 milioane de euro.
În final, în afară de cele două bănci, raportul Consiliului Concurenței (desecretizat în 2019), care suspectase atunci băncile că s-au cartelizat pentru creșterea ratelor de dobândă și a adunat documente în contol, a ajuns la concluzia că de vină pentru creșterea ratelor a fost de fapt criza financiară internațională.
Detaliile din raportul publicat în 2019, la mulți ani distanță de controlul inițial, arată panica generalizată din piață, jupuirea reciprocă dintre bănci, intervenția aspră a BNR pentru a ține leul, în prag de alegeri, și câteva informații despre băncile străine care speculau pe leu, toate acestea în mailuri bancare interne puse în premieră la dispoziția publicului, după ce Consiliul Concurenței a publicat o variantă redactată a raportului integral de investigație.
Cum se calculează ROBOR
Potrivit wall-street.ro, ratele ROBOR sunt calculate în mod independent de către Thomson Reuters, entitatea împuternicită de către BNR. ROBOR este calculat de către Reuters ca medie aritmetică a ratelor dobânzilor practicate de 10 bănci relevante pentru piața românească din punct de vedere al activității pe piața monetară interbancară.
Băncile participante desemnează personal specializat, cu pregătire corespunzătoare în domeniul pieţelor financiare, în vederea furnizării cotaţiilor pentru calcularea ROBOR.
Cu toate că ROBOR nu este calculat nici de Banca Centrală, nici de băncile comerciale, datele cu care este făcută media aritmetică sunt furnizate de cele 10 bănci din România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰