Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Tesla nu va mai accepta plăți în Bitcoin. Scădere masivă imediată pe piața criptomonedelor. Explicațiile lui Elon Musk

Tesla nu va mai accepta plăți în Bitcoin, din cauza poluării produse de minarea criptomonedei. Anunțul a determinat o prăbușire imediată a cotației acesteia cu 17%. A revenit totuși parțial (la un nivel de peste 50.000) în tranzacțiile din Asia din această dimineață.

de Redactia Observator

la 13.05.2021 , 10:40

Tesla nu va mai accepta plăți în Bitcoin. Scădere masivă Ppe piața criptomonedelor după anunț. Explicațiile lui Elon Musk Elon Musk - Getty Images

Bitcoin a revenit la nivelul de peste 50.000 de dolari pe piețele asiatice recuperând o parte din scăderea de 17% după ce Elon Musk a anunțat că Tesla nu va accepta moneda pentru moment ca plată pentru mașinile sale, potrivit Reuters. Tesla a suspendat plăţile cu Bitcoin din cauza problemelor legate de poluare, a declarat CEO-ul său, Elon Musk, într-un anunţ publicat pe Twitter. Criptomoneda Bitcoin a scăzut imediat cu 17% după mesaj. Anunțul Tesla din martie că va accepta criptomoneda pentru plăți a fost criticat de unii ecologiști și investitori.

În februarie, producătorul de vehicule electrice a dezvăluit că a cumpărat 1,5 miliarde de dolari din cea mai mare monedă digitală din lume. „Suntem îngrijorați de utilizarea tot mai mare a combustibililor fosili pentru minarea și tranzacțiile Bitcoin, în special cărbunele, care are cele mai mari emisii dintre toți combustibilii. Criptomoneda este o idee bună ... dar acest lucru nu poate avea un cost mare pentru mediu. " El a mai spus că producătorul de vehicule electrice nu va vinde nimic din cantitatea de bitcoini cumpărați și că intenționează să-i folosească pentru tranzacții de îndată ce minarea trece la utilizarea unei energii mai sustenabile. 

Piața criptomonedelor pierde 365 de miliarde de dolari după anunțul Tesla privind bitcoin

Articolul continuă după reclamă

Sute de miliarde de dolari au fost șterse de pe piața a criptomonedelor după ce CEO-ul Tesla, Elon Musk, a scris pe Twitter că producătorul de vehicule electrice va suspenda achizițiile de mașini folosind bitcoin, relatează CNBC. În jurul orei 06:06, ora Singapore, joi, când Musk a făcut anunțul, valoarea întregii piețe a criptomonedelor se ridica la aproximativ 2,43 miliarde de dolari, potrivit datelor Coinmarketcap.com, citate de Mediafax. În jurul orei 8:45, capitalizarea de piață scăzuse la aproximativ 2,06 miliarde de dolari. Ulterior piața a mai recuperat din pierderi. De la tweet-ul lui Musk, piața criptomonedelor a pierdut 165,75 miliarde de dolari din valoare la ora 9:22, ora Singapore.

Pe acelaşi subiect

În februarie, Tesla a anunțat că a cumpărat bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari și a planificat să accepte plăți în criptomonede. Musk a citat joi îngrijorările legate de mediu și a declarat că Tesla este „îngrijorată de utilizarea în creștere rapidă a combustibililor fosili pentru minarea și tranzacțiile Bitcoin, în special cărbunele, cel mai poluant combustibil”.

Bitcoin nu este emis de o singură entitate, cum ar fi o bancă centrală. În schimb, este întreținut de o rețea de așa-numiți „mineri”. Acești mineri folosesc calculatoare special construite, care necesită multă energie pentru a rezolva ecuații matematice complexe, pentru ca tranzacțiile bitcoin să treacă. Consumul de energie al Bitcoin este mai mare decât cel al unor state.

În cursul dimineții, bitcoin a scăzut cu peste 12%, sub 50.000 de dolari pentru prima dată din 24 aprilie, potrivit datelor CoinDesk. În ciuda scăderii, Bitcoin înregistrează o creștere de peste 400% în ultimele 12 luni. Și alte criptomonede au pierdut din valoare. Musk a fost un mare susținător al monedelor digitale, inclusiv bitcoin și dogecoin, contribuind la creșterea prețurilor acestora în ultimele luni. CEO-ul Tesla a declarat că compania nu va vinde niciun bitcoin și intenționează să-i folosească pentru tranzacții „de îndată ce minarea criptomonedei va trece la o energie mai sustenabilă”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Tesla nu va mai accepta plăți în Bitcoin. Scădere masivă imediată pe piața criptomonedelor. Explicațiile lui Elon Musk